28 apr. 2023 | 08:51

Falimentul Euroins, decizii radicale de ultimă oră: ce trebuie să știe șoferii români care au RCA la ei

ACTUALITATE
Falimentul Euroins, decizii radicale de ultimă oră: ce trebuie să știe șoferii români care au RCA la ei

Apar noutăți legate de situația liderului RCA de pe piața din România, Euroins. Amintim că licența gigantului asigurator a fost retrasă de Euroins pe 17 martie anul curent.

Noutățile vin din partea Autorității de Supraveghere Financiară, care transmite că tocmai a decis să ia act de hotărârea pronunțată pe 27.04.2023, de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023, prin care Autoritatea a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Prin hotărârea pronunțată, la acest moment, instanța confirmă legalitatea și temeinicia măsurilor luate de A.S.F. prin decizia contestată.

„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în data de 17 martie 2023, să retragă autorizația de funcționare a Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale”, a mai transmis ASF.

Prin urmare, șoferii români care au plătit polițe RCA la Euroins trebuie să știe că gigantul asigurator rămâne cu licența suspendată, fiindcă așa a decis Curtea de Apel București.

Ce trebuie să știe șoferii care au polițe la Euroins

Trebuie precizat că decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare, după cum prevede legislația în materie.

Deficiența Euroins de solvabilitate se ridica, conform ASF, la 445 milioane de euro, în momentul în care a decis, pe 17 martie, să retragă licența.

Referitor la prețurile polițelor RCA, amintim că din 11 aprilie s-a decis plafonarea acestora pentru o perioadă de o jumătate de an.

„Am spus per ansamblu, în cazul persoanelor fizice media este cu 12% mai mică. Într-adevăr pot fi segmente în care tarifele pot fi în jurul tarifelor de referință sau poate ceva mai mari, dar acele segmente sunt mai puține ca număr.

Depinde foarte mult de categoria de bonus-malus în care se află șoferul, respectiv, de capacitate cilindrică, de categoria de vârstă.

Pot exista excepții sau situații când tarifele sunt mai mari. Vorbim de tarife practicate de societățile de asigurări la sfârșitul lunii februarie, nu vorbim doar de un singur tarif pentru fiecare categorie în parte”, a declarat la acel moment Valentin Ionescu, directorul general pe asigurări din ASF.