Facultatea se reduce la 2 ani pentru aceste meserii. Te angajează pe loc după aceea, iar salariile pleacă de la 4.000 de lei
Facultatea de doar 2 ani revine în învățământul din România. Noua lege care urmează a fi introdusă are drept scop rezolvarea crizei specialiștilor de pe piața muncii.
Facultatea care durează doar 2 ani revine sub forma cursurilor scurte din învățământul universitar. Această soluție poate fi utilă celor care doresc să obțină o diplomă în baza căreia să se poată angaja. De asemenea, legea din educație poate reprezenta și soluție a lipsei specialiștilor de pe piața muncii, iar orice universitate poate organiza astfel de cursuri, mai puțin Medicina, Dreptul sau Arhitectura.
Așadar, indiferent că vorbim despre economiști sau informaticieni, acestea reprezintă doar câteva dintre specializările care vor beneficia de cursuri de 2 ani și 60 de credite acumulate, la care se va adăuga practica pentru toți studenții.
„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendința europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.
Rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, a afirmat că această formă de învățământ „este mai mult decât o postliceală”, iar în timpul cursurilor acesta va putea dobândi noi cunoștințe cu care va putea concepe, precum și instrumente pentru a cunoaște când anume să intervină într-un echipament.
Facultatea de 2 ani cu ajutorul căreia poți obține job-uri mai bune
Actuala piață a muncii cunoaște o mare lipsă a specialiștilor, astfel că acest nou tip de cursuri, mai ales cele în științele exacte ar putea rezolva problema angajatorilor. Salariile, la rândul lor sunt bine cotate, iar potrivit directorului tehnic al unei companii de energie al sistemelor fotovoltaice, Ionescu George Liviu, salariul unui debutant ajunge la 4.000 de lei pe lună.
„Deși avem ingineri seniori care se ocupă de proiectarea sistemelor fotovoltaice, clar pozițiile de junior ar fi ideal pentru acest tip de candidați, să învețe tot ce au nevoie pentru a ajunge ingineri seniori”, declară Cristian Stan, manager vânzări companie energie.
Actul normativ prevede și posibilitatea continuării studiilor de licență standard după efectuarea acestui nou ciclu de învățământ. Condiția este însă aceea de a promova examenul de admitere în cadrul facultății pe care potențialul student a ales-o. Ministrul Educației a mai afirmat, de asemenea, burse mai mari cu 33 de puncte procentuale în cazul studenților care studiază științele exacte, fiind o măsură de a reduce abandonul universitar.