Faci evaziune fiscală? Fă-te „băiat cuminte”, cu ANAF nu mai e de glumă din 2024
Dacă la ora actuală bugetul României suferă pierderi colosale din cauza evaziunii fiscale, situația se va schimba radical chiar din prima lună a anului viitor.
Motivul? România a primit autorizarea din partea Consiliului Uniunii Europene de a introduce obligația de a emite numai facturi electronice în relația comercială B2B (Business to Business). Astfel, doar documentele în format electronic vor mai fi acceptate ca facturi de către administrația fiscală din România, conform explicațiilor Pwc România.
Principalul efect al noii măsuri este acela de a combate fenomenul evaziunii fiscale. Va fi foarte dificil, din 2024, pentru evazioniști, să-și mai deruleze activitatea ilegală, fără să fie prinși de ANAF.
„România are posibilitatea să transmită Comisiei o cerere de prelungire a aplicării derogării după data de 31 decembrie 2026.
În următoarele 30 de zile, prin ordin al președintelui ANAF ar trebui să se stabilească categoriile de contribuabili vizate şi data de la care intervine această obligaţie. Aşadar, până cel mai târziu pe data de 25 august 2023 ar trebui să se decidă termenul pentru adoptarea facturării electronice.
Un termen precum începutul anului 2024 pentru trecerea la e-factura generalizată aduce provocări reale din perspectiva timpului foarte scurt în care companiile vor trebui să gestioneze aspectele asociate îndeplinirii tuturor cerințelor de generare e-factură din perspectivă fiscală, operațională și comercială, dar și implementarea unor soluții tehnice adecvate”, explică, la rândul lor, specialiștii EY România – Georgiana Iancu, Partener, liderul departamentului Impozite indirecte și Georgiana Constantin, Senior Manager, Impozite indirecte.
Avertismentul experților cu privire la ce se va întâmpla cu fiscalitatea din 2024
Specialiștii EY avertizează cu privire la faptul că implementarea e-factura se dovedește a fi un proces foarte complex, pornind de la momentul la care o societate stabileşte care sunt elementele ce ar trebui incluse în e-factura (peste 200 de elemente ce ar trebui analizate) până la momentul implementării unor soluții adecvate.
Conform sursei citate, companiile ar trebui să se asigure că soluția tehnică aleasă le va permite atât gestionarea facturilor emise, cât și a facturilor primite, gestionarea unui volum suficient de date, dar și funcționalități precum primirea sau transmiterea de mesaje prin spațiul privat virtual – SPV către parteneri pentru facturile primite și emise sau verificarea condițiilor de validare tehnică a fișierului XML.