03 oct. 2023 | 16:04

Eveniment inedit pentru fanii Star Wars. Cu ce sumă se vinde un obiect celebru din seria Războiul Stelelor

ACTUALITATE
Eveniment inedit pentru fanii Star Wars. Cu ce sumă se vinde un obiect celebru din seria Războiul Stelelor

Luna viitoare, pasionații de cinematografie vor putea licita pentru unele dintre cele mai cunoscute costume și accesorii din lumea filmului. Evenimentul este inedit pentru fani Star Wars.

Capul lui C-3PO din Star Wars, preț de pornire uriaș

Capul droidului C-3PO din „Star Wars”, costumul lui Leonardo DiCaprio purtat în Titanic și o mulțime de alte costume și accesorii vor fi scoase la licitație. Organizatorii speră să strângă aproximativ 14,6 milioane de dolari.

Peste 1.800 de articole vor fi vândute de către Propstore, casa de licitații de suveniruri de divertisment, în cadrul licitației sale anuale live, care anul acesta se va desfășura în perioada 9-12 noiembrie.

Cel mai valoros obiect al acestei licitații, pentru care Propstore – firma care se ocupă de ea – speră să obțină peste 14,6 milioane de dolari, se află capul pe care actorul Anthony Daniels l-a purtat pentru a-l interpreta pe C-3PO în „Star Wars: A New Hope”, estimat între 600.000 și 1.2 milioane de dolari. Daniels vinde, de asemenea, alte suveniruri din „Star Wars”.

„Avem arhiva sa completă din perioada în care a lucrat la filmele Star Wars, așa că aceasta include unele dintre elementele de recuzită și componente și părți ale corpului, capul său, mâinile, picioarele sale. Avem și scenariile sale originale cu adnotările de acolo”, a declarat Stephen Lane, fondatorul și directorul executiv al Propstore.

Hainele lui DiCaprio și biciul lui Indiana Jones, scoase la licitație

Printre costumele scoase la vânzare se numără o cămașă, o vestă și pantaloni pe care DiCaprio le-a purtat în „Titanic” (100.000 – 200.000 de lire sterline), halatul de baie al lui Honey Ryder, așa cum a fost purtat de Ursula Andress în „Dr. No” (70.000-140.000 de lire sterline) și costumul de cascador al lui Johnny Depp din „Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” (50.000-100.000 de lire sterline).

Printre elementele de recuzită se numără biciul de taur al lui Harrison Ford din „Indiana Jones and the Temple of Doom” (100.000-200.000 de lire sterline), armătura mănușii metalice a personajului Freddy Krueger din „Nightmare on Elm Street” și schema desenată de mână (200.000-400.000 de lire sterline) și adidașii lui Tom Hanks din „Forrest Gump” (15.000-30.000 de lire sterline).

Prețurile de pornire pentru scenariul „The Shining” și o haină din „The Godfather”

Pasionații de film vor putea licita pentru scenariul de filmare al lui Stanley Kubrick, notat de mână, pentru „The Shining” (30.000-60.000 de lire sterline), dar și pentru o haină purtată de Marlon Brando în „The Godfather” (25.000-50.000 de lire sterline).

Lane a precizat că loturile au provenit de la colecționari, curatori, arhive, studiouri de film și companii de producție.

„Cererea este în creștere și vedem cum lucrurile călătoresc în toată lumea… și sunt cumpărate de fani pasionați și iubitori ai filmelor, de colecționari. Dar unele dintre aceste obiecte ajung, de asemenea, în muzee și arhivele studiourilor”, a spus el.