Țara din Europa care legalizează eutanasia. În ce condiții va fi autorizată
Eutanasia a fost legalizată în Portugalia, după ce președintele acestei țări, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a promulgat marţi legea de dezincriminare a acesteia ce fusese adoptată săptămâna trecută de parlamentul de la Lisabona. Șeful statului și Curtea Constituțională se opuseseră de două ori proiectului de lege.
Eutanasia, autorizată în Portugalia
Președintele Portugaliei a promulgat decretul, aşa cum era obligat să facă prin Constituţie, conform unui comunicat al președinției. Anterior, șeful statului s-a opus prin veto de două ori. Pentru a depăşi ultimul veto prezidenţial, socialiştii au hotărât să voteze a doua oară acelaşi text
Proiectul de lege a fost contestat, tot de două ori, de Curtea Constituţională care subliniase anumite „inexactităţi”. Astfel, textul de lege a fost reformulat de mai multe ori, iar versiunea finală a fost adoptată vinerea trecută cu 129 de voturi pentru dintr-un total de 230 de deputaţi, printre care cele ale aleşilor Partidului Socialist aflat la putere.
„Constituţia îl obligă pe preşedinte să promulge o lege pe care a respins-o şi care a fost confirmată de Adunarea Republicii. O voi promulga, desigur, este datoria mea constituţională”, a declarat Rebelo de Sousa după vot.
Ce prevede legea referitoare la autorizarea eutanasiei
După ce a fost reformulat de mai multe ori pentru a ţine cont de remarcile preşedintelui portughez, catolic practicant, şi de inexactitățile subliniate de Curtea Constituțională, versiunea definitivă a legii prevede că eutanasia nu este autorizată decât în cazurile în care „sinuciderea asistată medical este imposibilă din cauza unei incapacităţi fizice a pacientului”.
Legea ce va permite eutanasia în Portugalia ar putea intra în vigoare în toamna acestui an, în urma publicării decretelor de aplicare, conform estimărilor ce au fost citate de presa locală.
În prezent, eutanasia şi sinuciderea asistată sunt autorizate în câteva ţări din Europa, precum cele din Benelux, primele care le-au autorizat, precum şi în Spania.