Escrocul fermecător care se ”avea bine” cu protibendada bucureșteană: Alexandru Bogdan-Pitești îi păcălea pe toți cu șarmul și aerul său boem

Constantin Mille avea să mărturisească, de asemenea, că „lumea îl considera ca pe un om extravagant, care voia să se lanseze prin aceste aere de om ciudat, nedisciplinat, care avea oroare de ordinarul vieţii şi tot aşa oroare de guler scrobit, căci el veşnic arbora o eșarfă în jucul gâtului Atât şi nimic mai mult, afară de colportarea unor zvonuri asupra moravurilor sale. Dar cine să ridice perdeaua vieţii cuiva?

Dar iată că izbucni deodată un mare scandal. Mai mulţi indivizi se plânseră la parchet că au fost escrocaţi de directorul Ilenei, Bogdan Piteşti făgăduindu-le că le va da posturi de casieri, de administratori, de încasatori, şi mai ştiu eu ce la revista lui, le încasase garanţii pe care nu le mai putea da înapoi. Directorul Ilenei a fost arestat şi depus la Văcăreşti. Era prima dată când făcea cunoştinţă cu această închisoare, care mai în urmă i-a devenit familiară.

Toţi prietenii lui erau alarmaţi. Bogdan-Piteşti însă era impasibil. Drapându-se în dispreţul său pentru toate aceste prejudecăţi, el îşi făcea o glorie din faptele lui, mergea la judecătorul de instrucţie cu fruntea sus, cu verbul ridicat, indignat faţă de acei pe care îi sărăcise. În fiecare zi erau scene tragi-comice între Bogdan-Piteşti şi partea civilă, care voia să-l sfâşie. Au fost câteva luni de scandal, apoi lucrurile s-au aranjat, familia lui a despăgubit pe cei păgubiţi care şi-au retras plângerile, aşa că tribunalul în lipsă de reclamaţii a achitat pe Bogdan-Piteşti, redându-i libertatea.

Era în anul 1889. La guvern veniseră conservatorii. Bogdan Piteşti pretindea că ar avea oarecari legături secrete cu guvernul. Şi-a pus așadar candidatura la colegiul al IlI-lea de deputaţi de Olt. Se afirma că îmbrăcat ţărăneşte, cu o cruce mare pe piept, s-ar fi dus în mijlocul ţăranilor cărora le-ar fi spus că e nepotul lui Cuza, făgăduindu-le pământ şi drept de vot.

Propaganda lui Bogdan Piteşti, îmbrăcat ţărăneşte, făcută într-un judeţ vecin cu Argeşul, în care nu era ştearsă încă amintirea lui Dobrescu Argeş, a prins. Prefectul Colibăşeanu ştia cum trebuie de făcut alegeri la colegiul al IlI-lea şi nu se interesa deloc de propaganda lui Bogdan Piteşti. Prin administraţie, el dăduse veste ţăranilor că alegerile s-au amânat, iar în ziua fixată ele au avut loc, ieşind bineînţeles candidatul guvernului.

Bogdan Piteşti, păcălit, nu se dădu învins. El împinse satele să ceară o nouă alegere. Rezultatul a fost că sătenii din Olt au venit cu miile la Slatina, au stat trei zile nemâncaţi şi plini de indignare în jurul gării, voind să invadeze în oraş, ca să-şi aleagă deputatul lor. Prefectul nu a luat nici o măsură din vreme ca să risipească mulţimea.

Agitaţia a ajuns la culme, ţăranii ameninţau oraşul. Atunci a intervenit armata şi s-au tras focuri de salvă în mulţime. Zeci de ţărani au căzut. Bogdan Piteşti bineînţeles era departe. El a fost arestat în Bucureşti şi împreună cu sute de ţărani a fost dat în judecată ca instigator. Procesul însă făcut la Bucureşti a câtorva sute de inşi a ţinut la curtea cu juri vreo trei ani de zile fără a putea fi judecat, aşa că un decret de amnistie a pus capăt acestei tragedii.

Dar viaţa aventuroasă a lui Bogdan-Pitești nu s-a oprit aici. El a mai fost dat judecăţii şi depus la Văcăreşti pentru o nouă escrocherie, la fel cu aceea de la Ileana. A scăpat însă, despăgubind iarăşi pe cei păgubiţi.

Apoi Bogdan-Pitești puse la cale o operă colosală. Era vorba de astădată de a se îmbogăţi. Era pe timpul neutralităţii noastre. Griguță Cantacuzino, cunoscut sub numele de Prensil, vânduse nemţilor gazetele sale „Minerva” şi „Seara”. Pentru ca să mascheze şi mai bine această operaţiune infamă, trecuse de formă ziarul „Seara” lui Bogdan-Pitești. Rolul lui era ca să spurce pe toţi acei care propovăduiau intrarea noastră în acţiune alături de armatele Antantei.

Dar Bogdan-Pitești nu s-a mulţumit cu acest rol scârbos. El găsise momentul oportun ca să-şi pună în practică principiile aşa zis anarhiste, de restituire a bogăţiilor, bine înţeles nu către colectivitate, ci către el însuşi. A început să organizeze şantajuri, începând cu cassa de bancă Marmorosch Blank & Co. Dar de la început i s-a înfundat.

Prins în flagrant-delict, a fost din nou depus la Văcăreşti, judecat şi condamnat. Aici se isprăveşte cariera lui. De atunci el a intrat pentru totdeauna în umbră, dar o umbră foarte somptuoasă, căci de pe urma nemţilor, s-a ales cu atâţia bani încât îşi asigurase o viaţă liniştită, în mijlocul operelor de artă ce a avut bunul-gust de a le strânge. Colecţiunea sa este una din cele mai complete şi mai bine alese. Toţi pictorii şi sculptorii români sunt bine reprezentaţi. Un necrolog ne spune că el intenţiona ca să doneze statului această colecţiune.

Cu toată viaţa lui aventuroasă şi fără scrupule, Bogdan-Piteşti a fost un om de gust şi o fire artistică. S-a înconjurat de artişti şi toată viaţa lui a colecţionat”, scria același Constantin Mille, în anul 1922.

În mod evident, Alexandru Bogdan-Pitești a fost un om care merită menționat de istorie, măcar pentru a sublinia sintagma de „așa, nu!”.