Eroul uitat care a contribuit la descoperirea insulinei. Milioane de oameni îi datorează viața 

În urmă cu o sută de ani, un cercetător din Scoția a primit una dintre cele mai înalte distincții în domeniul științei pentru o descoperire ce a transformat diabetul dintr-o afecțiune fatală într-una ușor de controlat. Deși milioane de oameni îi datorează viața, savantul a fost descris drept „eroul uitat”.

Cine a fost profesorul Macleod

Profesorul John James Rickard Macleod a primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină alături de canadianul Frederick Banting, pentru descoperirea insulinei – hormonul produs de pancreas ce menține sub control nivelul de glucoză din sânge.

Fiu de preot, John James Rickard Macleod s-a născut în Perthshire în 1876 și s-a mutat alături de familia lui în Aberdeen, Scoția, pe vremea când avea șapte ani. Acolo a ajuns să studieze medicina. A obținut o bursă și a mers la Leipzig, Germania, unde a petrecut un an studiind biochimia.

Ulterior, a devenit conferențiar la Universitatea din Toronto. În timp ce se afla în Canada, a făcut echipă cu tânărul chirurg Frederick Banting. Acesta a izolat o secreție internă a pancreasului și a reușit să reducă nivelul de zahăr din sânge, potrivit bbc.com.

Cât plătești dacă folosești aerul condiționat pentru a te încălzi iarna? Cum îți afectează factura

Când se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024

Lucrând împreună și în urma unor teste, cei doi savanți și-au publicat descoperirile în 1922. Descoperirea lor a prelungit în cele din urmă viața celor care suferă de diabet. În anul următor, cei doi au împărțit premiul Nobel.

Boala care l-a răpus la vârsta de 58 de ani

Macleod s-a întors în Scoția în 1928 pentru a deveni profesor de fiziologie la Universitatea din Aberdeen și, mai târziu, decan al Facultății de Medicină a Universității din Aberdeen. În perioada 1929 – 1933 a fost și membru al Consiliului de Cercetare Medicală.

Profesorul nu a continuat să lucreze la insulină, dar a rămas activ ca cercetător, conferențiar și autor. Ultima sa contribuție majoră a fost o dovadă că sistemul nervos central are într-adevăr un rol important în menținerea echilibrului metabolismului glucidic, așa cum era ipoteza sa inițială.

Teoria sa despre transformarea grăsimilor în carbohidrați a rămas nedovedită, în ciuda faptului că a furnizat mai multe dovezi indirecte. Și-a dedicat timpul liber golfului, motociclismului și picturii.

În 1933 a făcut un turneu de prelegeri în Statele Unite ale Americii, iar în 1934 a publicat a șaptea ediție a cărții sale Fiziologie și biochimie în medicina modernă.

A fost căsătorit cu Mary W. McWalter, dar nu au avut niciodată copii. A murit în 1935 la Aberdeen, după mai mulți ani de suferință din cauza artritei, în ciuda căreia a rămas activ aproape până la moarte.

Recent, o statuie în onoarea sa a fost dezvelită în Parcul Duthie din Aberdeen pentru a marca 100 de ani de la acordarea premiului Nobel pentru descoperirea insulinei.

Statuia de bronz în mărime naturală, așezată pe granit, îl înfățișează pe profesorul Macleod pe o bancă, cu un ziar lângă el, având un titlu care se referă la faptul că a primit această distincție. Sculptorul John McKenna a petrecut mai mult de un an lucrând la această piesă.

Între timp, Universitatea din Aberdeen a dezvelit, de asemenea, o placă în memoria profesorului Macleod.