24 mart. 2023 | 12:41

Dosarul privind certificatul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu, clasat de DNA. Explicația procurorilor

ULTIMA ORĂ
Dosarul privind certificatul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu, clasat de DNA. Explicația procurorilor

Direcția Națională Anticorupție a clasat dosarul în care se analiza modul în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, a obținut certificatul de revoluționar „Luptător cu Rol Determinant” la căderea comunismului din 1989. Procurorii DNA au constat că procedura pentru obținerea acestui titlu nu a fost dusă până la capăt și nu a produs niciun rezultat care să aibă consecințe juridice. Doar în cazul în care este semnat de către președintele României, actul are acest efect.

DNA a clasat dosarul lui Ciolacu privind certificatul de revoluționar

Potrivit Deciziei 313/15.04.2019 a Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist (SSRML), lui Marcel Ciolacu, actualul lider PSD, i s-a atribuit, la cererea formulată personal, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, care presupune un venit lunar de 2.000 de lei.

Ce susțin procurorii anticorupție

DNA susține că prin nefinalizarea procedurii de acordare a titlului de revoluționar lui Ciolacu, nu s-a produs niciun rezultat care să aibă consecințe juridice.

„După cum s-a arătat, după admiterea cererii și emiterea deciziei nr. 313/15.04.2019, propunerea de atribuire la titlului de Luptător cu Rol Determinant nu a fost înaintată nici Comisiei Parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989 în vederea emiterii avizului și nici președintelui României pentru acordarea prin decret a titlului de Luptător cu Rol Determinant.

Doar după finalizarea întregii proceduri, ceea ce presupune conferirea de către Președintele României, la propunerea SSRML, a titlului de Luptător cu Rol Determinant și publicarea în Monitorul Oficial al României a decretului (…) o persoană deține titlul de LRD cu consecința producerii de efecte juridice”, arată ordonanța de clasare a procurorilor anticorupție.

„Fapta nu este prevăzută de legea penală”

Prin nefinalizarea acestei proceduri, din punct de vedere juridic, lui Marcel Ciolacu nu i-a fost conferit titlul de LRD, prin urmare, în mod evident, nu se poate vorbi de producerea vreunui rezultat care ar putea cauza o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

„Întrucât nu s-a produs rezultatul cerut de norma de incriminare, este de prisos să mai fie analizată conduita membrilor Comisiei care au admis cererea, un asemenea demers fiind, în mod evident, lipsit de relevanță în condițiile în care o asemenea faptă, prin neproducerea vreunui rezultat cu semnificație penală, nu este prevăzută de legea penală. În consecință, se dispune clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu (…), pentru care a fost începută urmărirea penală in rem, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”, a explicat DNA.