01 iun. 2023 | 09:23

Doi copii, uciși chiar de 1 iunie, într-un atac aerian asupra Kievului. Rachetele, lansate la primele ore ale zilei

ULTIMA ORĂ
Doi copii, uciși chiar de 1 iunie, într-un atac aerian asupra Kievului. Rachetele, lansate la primele ore ale zilei

Doi copii au fost uciși chiar de 1 iunie, de Ziua Copilului, într-un atac aerian asupra Kievului ce a fost lansat în primele ore ale zilei. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, și de autorităţile militare.

Doi copii și un adult, uciși de 1 iunie în Kiev

Potrivit administrației militare a Kievului, trei persoane au murit şi patru au fost rănite în districtul Desnianskii.

„Printre cei trei morţi din districtul Desnianskii, se numărau doi copii (de 5-6 şi 12-13 ani)”, potrivit aceleiaşi surse.

„Potrivit primelor rapoarte ale salvatorilor, au fost găsiţi trei morţi, dintre care doi copii, şi patru răniţi în această parte a Kievului”, a anunțat și primarul Vitali Kliciko.

Copii evacuați de Rusia

De cealaltă parte, Rusia a început miercuri să evacueze copiii din localitățile limitrofe cu Ucraina ce au fost bombardate intens timp de câteva zile și unde Kremlinul a considerat că situația este „alarmantă”.

Guvernatorul Belgorodului a anunţat, miercuri, începerea evacuării copiilor din două localităţi din regiune ce au fost ținta unor atacuri de artilerie şi de mortiere.

Atacurile pe teritoriul Rusiei s-au înmulțit de câteva săptămâni și au culminat cu unul fără precedent cu drone asupra Moscovei, marţi, şi cu o incursiune armată spectaculoasă săptămâna trecută în regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina.

Forțele ruse au lansat la rândul lor, săptămâna aceasta,  mai multe valuri de atacuri masive cu rachete şi drone explozive asupra Kievului.

„Astăzi, un prim grup de 300 de copii va fi trimis la Voronezh (un oraş situat la aproximativ 250 km nord-est de Belgorod, deci mai departe de graniţa cu Ucraina, n.r.)”, a declarat Viatcheslav Gladkov, guvernatorul Belgorodului.

Totodată, mai bine de 1.000 de copii vor fi evacuaţi în alte provincii în zilele următoare, conform guvernatorului Belgorodului. Această decizie a fost luată din cauza situaţiei ce s-a „deteriorat” în regiune, care a suferit aproximativ 260 de atacuri de mortiere şi artilerie doar marţi.