Document: Ce note a primit Nicolae Ceaușescu la Bacalaureat și ce subiecte i-au picat. A reușit să-l dea abia la 47 de ani
Viața fostului dictator Nicolae Ceaușescu continuă să fie de mare interes pentru mulți români. Puțini știu, însă, că fostul lider al țării noastre a dat examenul de bacalaureat la vârsta de 47 de ani, în noiembrie 1965, la câteva luni după ce a preluat puterea politică în România.
Nicolae Ceaușescu a dat BAC-ul la 47 de ani
Nicolae Ceaușescu a dat BAC-ul la vârsta de 47 de ani, conform noilor date publicate de Arhivele Naționale ale României. Mulți români îl știau drept cizmarul fără carte, însă lucrurile au stat cu totul diferit.
Instituția „Arhivele Naționale ale României” a început să facă lumină asupra unor aspecte importante din viața fostului dictator. Potrivit documentelor, Nicolae Ceaușescu ar fi terminat clasa a I-a și a II-a cu medii destul de bune, fiind al treilea în clasă.
La doar 8 luni de când a preluat puterea politică în România, Ceaușescu s-a hotărât să ia și examenul de Bacalaureat. Și i-a reușit, chiar cu nota 10, atât la proba de română, cât și la matematică.
„Recent, Arhivele Naționale ale României și-au îmbogățit patrimoniul cu documente școlare referitoare la Nicolae Ceaușescu, mărturii importante pentru istoria comunismului românesc”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale, în care erau arătate diploma de bacalaureat, probele scrise la română și matematică ale lui Ceaușescu de la Bacalaureat.
Fostul dictator a avut note bune cât a mers la școală
La limba română, Ceaușescu a avut de analizat următoarele subiecte: „Caracterizarea poeziei lui Mihai Eminescu” și „Valoarea operei poetice a lui Vasile Alecsandri”.
În plus, Nicolae Ceaușescu a fost notat cu 10 și la proba de matematică. În timpul școlii, fostul dictator avea cele mai bune note la aritmetică și geometrie, la fel și la „Scrirea şi exerciţii gramaticale”, „Cetirea”, „Exerciţii de memorie şi liberă reproducere”.
„Studiile și profesia liderului comunist sunt cunoscute. Mai puțin cunoscute sunt rezultatele sale școlare. Cu ajutorul colegilor de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Olt, vă punem la dispoziție extrase din cataloagele Școlii Primare Scornicești, care atestă faptul că Nicolae A. Ceaușescu a promovat clasa I cu media 8,26 și clasa a II-a cu media 8,18, situându-se pe locul al treilea, într-o clasă în care erau înscriși 25 de elevi (SJAN Olt, fond Școala Primară Scornicești, dosarul 177 /1925-1926, fila 3 și dosarul 184 /1926-1927, fila 3).”, scriu reprezentanții instituției ANR pe site.