DNA a descins la Poliția Locală din București. Care este scopul perchezițiilor
Procurorii DNA au descins, luni dimineață, la DGPLCMB (Poliția Locală București). Sunt percheziții la Direcția Economică și Direcția Logistică, la Serviciul Juridic și Serviciul Resurse Umane. Direcția Națională Anticorupție anchetează mai multe contracte încheiate pentru achiziționarea de noi uniforme. Acestea au fost achitate, dar nu au mai ajuns la polițiști. De asemenea, anchetatorii DNA se află la IPJ Călărași.
Percheziții DNA Poliția Locală București și IPJ Călărași
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni dimineață, percheziţii în Capitală şi în judeţul Călăraşi, într-un dosar ce vizează încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală şi cea naţională.
Potrivit DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în cinci locaţii, situate în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, trei fiind la sedii ale unor instituţii publice și restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei locale şi a poliţei naţionale”, au transmis anchetatorii.
Știre în curs de actualizare