Dezastru ecologic în Ucraina. O mulțime de pești morți într-un sat din sudul țării. Ce riscuri sunt. Video
Numeroși pești morți au fost filmați într-un sat aflat în sudul Ucrainei, după ce mai mulți oficiali au prezis un „dezastru ecologic” sau o „catastrofă ecologică” în urma spargerii barajului din Nova Kahovka din regiunea Herson. Ministerul ucrainean al Sănătății a emis un avertisment.
Avertismentul Ministerului ucrainean al Sănătății
Ministerul ucrainean al Sănătății a avertizat că peștii nu pot fi consumați din cauza riscurilor presupuse de substanțe chimice periculoase, agenți patogeni și paraziți.
Șeful Statului Major a dat vina pe ruși pentru „distrugerile teroriste” ce au dus la această situație. De altfel, imaginile cu peștii morți aduc aminte de o declarație a consilierului prezidențial principal Mikhailo Podoliak, care a spus marți că „un dezastru ecologic global se desfășoară acum și mii de animale și ecosisteme vor fi distruse în următoarele ore”.
La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a catalogat spargerea barajului drept o „catastrofă ecologică”.
Aria distrugerilor cauzate de explozia barajului, comparabilă cu Lituania
Aria distrugerilor din Ucraina ce au fost cauzate de explozia barajului din Nova Kahovka este comparabilă cu tot teritoriul Lituaniei.
Totodată, potrivit directorului Institutului de Economie Verde din Ucraina și reprezentant al Institutului Național de Cercetări Strategice de la Kiev, Viaceslav Potapenko, din cauza consecințelor sale pentru mediu, evenimentul poate fi calificat drept „cea mai mare catastrofă tehnogenă din ultimii zeci de ani”.
„Este clar că se distrug ecosisteme, pot muri oamenii. Dacă e să vorbim despre consecințele ecologice, această apă ajunge în liman și ulterior – în Marea Neagră.
În locul de ieșire spre Marea Neagră se află o rezervație naturală de nivel internațional, unde sunt mai multe specii de păsări călătoare. Evident că totul se distruge. Și nu este clar când aceste ecosisteme vor putea fi restabilite pe deplin.
Dar acesta nici pe departe nu este cel mai grav lucru. Printre alte consecințe – scăderea nivelului apelor subterane, mai multe localități vor rămâne fără sursa de bază a apei potabile. Mai mulți pești și alte vietăți din acest rezervor vor pieri și se vor descompune. Din această cauză, vara, există riscul apariției unor boli și pericol epidemiologic”, a explicat Viaceslav Potapenko.
Dnipropetrovsk region – a mass plague of fish due to the terroristic destruction of Kakhovka HPP by the Russians. pic.twitter.com/RlFX34bzVJ
— Andriy Yermak (@AndriyYermak) June 7, 2023