14 mart. 2023 | 21:53

Descoperirea făcută de muncitorii de pe șantierul Universității București. Cum explică arhitecții

ULTIMA ORĂ
Descoperirea făcută de muncitorii de pe șantierul Universității București. Cum explică arhitecții

Muncitorii de pe șantierul de la Palatul Universității din București au făcut o descoperire cu adevărat uimitoare. Aceștia au găsit un tunel înalt de patru metri care înconjoară clădirea principală a monumentului. Cum explică arhitecții această descoperire.

Ce s-a descoperit pe șantierul Universității București

Muncitorii lucrează la consolidarea structurală a întregi clădiri Palatul Universității. În cadrul proiectului se vor restaura învelitorii și șarpantei, dar și fațadele și tâmplăria exterioară, finisajele interioare și se vor face modificări funcționale. De altfel, vor fi efectuate lucrări de reabilitare a instalațiilor și lucrări de conservare și punere în valoare a vestigiilor arheologie din curtea interioară, unde se va amenaja în acest sens un spațiu muzeal.

Dar pe măsură ce lucrările avansează, muncitorii au făcut o descoperire interesantă. Un tunel înalt de patru metri care înconjoară Facultatea de chimie, clădirea principală a Palatului Universității.

Se pare că acest tunel este de pe vremea clădirii inițiale, care a fost realizată în 1869 

„Nu știu dacă știți, dar în jurul Facultății de Chimie există un tunel (canal de aerare), de jur împrejur, care datează din timpul clădirii inițiale, realizate în anul 1869.

Pe acea vreme nu există hidroizolație și atunci soluția pe care au găsit-o a fost ca, de jur împrejurul clădirii, să facă un canal de aerare perimetral.

Tunelul există în continuare, l-am regăsit. Are lățimea de un metru și este înalt de circa 4 metri, numai că tunelul acesta era găurit de burlanele care veneau de pe clădire.

Când au schimbat ultima dată învelitoarea, toate burlanele au fost date direct pe trotuar, însă tunelul a rămas şi, în prezent, toată apa ajunge în canalul acesta de aerare care este inundat”, explică arhitectul Mircea Căpățână.

Palatul Universității din București este cea mai mare și importantă clădire dedicată educației și va avea nevoie de 317,60 de milioane de lei pentru a fi consolidată. Totul va dura 66 de luni și lucrările vor fi realizate prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.