23 aug. 2023 | 18:15

Demiteri în lanț la Poliția din Constanța în cazul tragediei din Vama Veche. Ce alte măsuri au mai fost luate

ULTIMA ORĂ
Demiteri în lanț la Poliția din Constanța în cazul tragediei din Vama Veche. Ce alte măsuri au mai fost luate

Cad primele capete în Poliția Română în urma cazului de la Vama Veche. În total patru șefi au fost demiși în această seară, a anunțat Ionescu Eduard, de la Direcția de Informare și Afaceri Publice, într-o conferință de presă. Este vorba de adjunctul IJP Constanța, șeful serviciului rutier Constanța, șeful municipiului Mangalia, șeful postului de poliție Vama Veche. Totodată a fost sesizat și Parchetul în cazul a trei polițiști.

Cine sunt polițiștii demiși din funcție. A fost sesizat Parchetul

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, chestorul de Poliție Adrian Glugă a fost demis din funcție după accidentul mortal de pe DN39 între localitățile 2 Mai și Vama Veche. A fost demis și șeful Poliției Rutiere Constanța, comisarul Constantin Stoian. Demiși au fost și șefii poliției din Mangalia și Vama Veche.

„De la început subliniez că aceste informaţii sunt obţinute în prim etapă şi nu reprezintă raportul final, este o informare intermediară. În urma activităţilor de verificare derulate până în prezent, ofiţerii Corpului de control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de acţiune, respectiv inacţiune a trei poliţişti, un ofiţer şi doi agenţi, implicaţi în procedurile de verificare, control şi luare a măsurilor legale faţă de conducătorul auto care în dimineaţa zilei de 19 august 2023 a produs un accident rutier soldat cu decesul a doi tineri şi rănirea altor trei.

Printre altele, în contextul în care IPJ Constanţa are în folosinţă 12 aparate pentru verificarea prezenţei în organism a unor substanţe cu efecte psihoactive, respectiv Drugtest, s-a constatat că poliţiştii aveau posibilitatea să testeze conducătorul auto ori să-l conducă la o unitate medicală autorizată în vederea examinării clinice şi recoltării de probe biologice.

Cu privire la aceste aspecte constatate urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa”, a transmis Eduard Ionescu, într-o scurtă declarație de presă.

Anunțul a venit în urma controalelor făcute de Ministerul Afacerilor de Interne la Poliția din Constanța. Un raport complet va fi prezentat zilele următoare de Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.