Demisie surpriză la Ministerul Educației. Cine a anunțat că se retrage din activitate și de ce
Purtătoarea de cuvânt a ministrului Educației, Ligia Deca, a anunțat că demisionează din această funcție. Într-un mesaj trimis jurnaliștilor, Corina Popa a precizat că i-a înaintat șefei sale intenția de a se retrage din activitatea de la ME. Motivul ţine de oportunitatea de a se dedica unor proiecte de cercetare internaţională din domeniul filologic.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației demisionează
Corina Popa, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educaţiei, a precizat, vineri, că se retrage din funcţia pe care o ocupă în instituţie. Potrivit acesteia, se va dedica unor proiecte de cercetare internaţională din domeniul filologic.
„I-am înaintat doamnei ministru intenţia de a mă retrage din activitatea de la Ministerul Educaţiei. Va urma o perioadă de tranziţie, în care voi rămâne alături de viitoarea echipă de comunicare, până ce va prelua atribuţiile mele actuale (social media, comunicare instituţională, campanii, menţinerea legăturii cu presa)”, a explicat Corina Popa.
Cine este Corina Popa
La trei luni după numirea sa ca purtător de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa le-a comunicat jurnaliștilor acreditați, pe grupul WhatsApp de presă al ME, că „motivele retragerii țin de oportunitatea de a mă dedica unor proiecte de cercetare internațională din domeniul filologic”.
Corina Popa a absolvit, în 2009, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, cu media 9,90, apoi a urmat cursurile Facultății de Litere – Universitatea București. Teza de licență a primit nota 10, lucrarea fiind despre „Stereotipie și ambiguitate în discursul
diplomatic românesc, (cu începere din 1862)”. Ulterior, aceasta a urmat un program de formare postuniversitară la Institutul Diplomatic Român, pe care l-a absolvit cu media 9,90.
Studii făcute
În perioada 2012-2014, Corina Popa a făcut un master la Facultatea de Istorie (Universitatea București), cu teza „Identitatea politică a Uniunii Europene”. Lucrarea a primit notă maximă. Totodată, ea a mai urmat și cursurile de master de la Facultatea de Litere (Universitatea București), terminat tot cu nota 10.
Timp de un an (2015-2016), a urmat cursurile Școlii Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din Madrid, la specializarea studii europene. În CV-ul său mai apare două doctorate.
Plecarea Corinei Popa vine la finalul unei săptămâni în care ministrul Ligia Deca a subliniat că nu va pune în transparență legile educației pe care le-a realizat decât după ce ele sunt analizate și, eventual, modificate de către coaliție, deși promisese o transparentizare a legilor la preluarea mandatului.