Cutremurele reprezintă una dintre sursele de spaimă ale populației din întreaga lume, iar acest lucru se întâmplă pe bună dreptate.
Cel mai recent exemplu, care a distrus localități întregi în Turcia și Siria, luând mii de vieți, ne-a readus în prim-plan una dintre cele mai intense fobii.
Poate România să facă față unui cutremur de o asemenea anvergură? În mod evident, răspunsul se află în istoria noastră recentă, care datează din anul 1977 – iar de atunci, nu s-au schimbat prea multe.
Așa cum spuneam adineauri, ne sperie cutremurele și avem motive serioase în acest sens, dincolo de știrile alarmiste care inundă, în această perioadă, internetul și televiziunile.
Cel mai recent cutremur distrugător de la noi din țară a avut loc în data de 4 martie 1977, iar în acea fatidică zi, la ora 21:22:22, 33 de clădiri au fost făcute una cu pământul numai în București, sub magnitudinea unui seism de 7,4 grade pe scara Richter, care a durat 56 de secunde.
Cutremurul din 1977 a ucis aproximativ 1.400 de oameni, deși sursele tind să fluctueze această cifră.
„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare.
M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună.
Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos.
S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile… pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul… Și atunci am zis: Gata, cred că-i gata orașul!”, relata Mircea Nemigean, la vremea aceea soldat, pentru diverse publicații.
Printre cei decedați sub dărâmături s-au numărat, de asemenea, Tom Caragiu, Doina Badea, A. E. Baconski sau Alexandru Bocăneț.
În ultima perioadă, în România, au avut loc cutremure de magnitudine mică care, în alte condiții, poate că nu ne-ar fi speriat chiar atât de mult. Totuși, recentul lanț de cutremure care s-a simțit cel mai profund în Turcia și Siria ne-a readus la suprafață frica unui dezastru care s-ar putea repeta și la noi oricând.
Din nefericire, cutremurele mari nu pot fi prezise cu suficient timp înainte pentru ca oamenii să se pună la adăpost, oricât de ciudat ar suna asta în contextul anului în care ne aflăm.
„Dacă s-ar produce un cutremur de 7 grade Richter în zona Vrancea la o adâncime de, să zicem, 100 de kilometri, sigur, sunt afectate blocurile care au mai trecut prin alte cutremure anterioare, cum sunt cele din 1990, 1986, 1977, care nu au fost consolidate. E posibil să fie afectate și alte clădiri care nu au fost afectate în urma cutremurului din 1977 și peste care au trecut 50 de ani. Cutremurele care produc pagube mari sunt cele peste 7,2”, a declarat Constantin Ionescu, directorul general al INFP, pentru digi24.ro, în 2020.
E a mai spus, de asemenea, că un cutremur peste 7 grade este aproape imposibil de anunțat în timp real. „Institutul are o infrastructură destul de bună privind alte măsurători decât activitatea seismică. Noi încercăm să facem o analogie cu alte elemente, dar încă nu putem spune că activitatea seismică este corelată cu alți precursori seismici. Se fac analize statistice, dar care nu au dus la nimic bun. Estimările nu au prezis exact perioada când s-a spus că va fi cutremurul. Practic nu se poate face nicăieri o estimare despre cutremurele adânci”, a adăugat Ionescu.