28 iun. 2023 | 08:10

De ce nu mai au telefoanele de azi baterie detașabilă

ACTUALITATE
De ce nu mai au telefoanele de azi baterie detașabilă

Acum câțiva ani, telefoanele erau diferite față de smartphone-urile din ziua de azi. Telefoanele noi nu mai au baterie detașabilă, de exemplu.

În primul rând, telefoanele au baterie fixă acum, deoarece sunt rezistente la apă. Pentru a putea funcționa și după contactul cu apa, bateria, dar și întreg ansamblul de circuite din interiorul smartphone-ului trebuie să fie bine capsulate. Cu cât există mai puține locuri prin care apa ar putea intra la interior, cu atât telefonul va rezista mai mult la contactul cu aceasta.

Telefoanele moderne nu mai au baterie detașabilă: iată de ce

De asemenea, telefoanele moderne sunt mai subțiri. Acumulatorii ficși nu au nevoie de materiale suplimentare, care ar asigura un nivel optim de protecție bateriei detașabile, așa că producătorii au înțeles că folosirea acestora înseamnă și costuri de fabricare mai mici.

În plus, și securitatea joacă un rol important când vine vorba de baterie. Un telefon cu baterie fixă este mult mai ușor de găsit decât unul cu acumulator detașabil. Deci, în cazul nefericit în care telefonul ți-a fost furat, posibilitatea de a-l localiza atunci când hoțul nu îi poate scoate bateria este una mai mare.

Cu toate astea, și bateria fixă are dezavantajele ei la un telefon. De exemplu, bateria fixă de pe un telefon nou are o durată de viață estimativă de doi ani. După ce trec cele 24 de luni de la prima utilizare, în raport direct cu felul în care ai ales să reîncarci dispozitivul, acumulatorul își poate pierde capacitatea, deci telefonul se poate descărca mult mai repede decât o făcea înainte.

Mai mult, cipul care transmite procesorului nivelul de energie pe care bateria îl mai are își poate pierde din capacitate, ceea ce s-ar putea transforma într-o situație mai mult decât frustrantă – cea în care telefonul tău arată că s-a încărcat la 100%, iar după câteva minute e golit complet de energie și se închide.