Cum te joci cu AI și îți amuzi prietenii pe rețelele de socializare: aplicația care face GIF-uri amuzante pentru tine
Probabil că îți amintești de primele zile ale hype-ului AI, când toată lumea își petrecea timpul făcând imagini de tot felul folosind mesaje text.
Dacă îți e dor de perioada aceea, în care inteligența artificială încă era amuzantă, nu neaparat amenințătoare, află că Picsart s-ar putea să fie exact ceea ce îți trebuie. Popularul editor de imagini tocmai a lansat un generator GIF animat alimentat de AI.
Diferența dintre această aplicație AI și DALL-E
Diferența majoră între platformele anterioare text-to-image precum DALL-E și noul instrument Picsart este animația.
DALL-E este, în mod deosebit, cunoscut pentru realizarea de imagini statice, în timp ce software-ul Picsart creează GIF-uri animate, la fel ca cele pe care le trimiți în chat-uri de grup și platforme de social media de ani de zile.
Numai că acum nu trebuie să cauți personajele tale preferate, fiindcă ele se află la un click distanță, însă dacă te-ai plictisit de ele, poți contura unele noi, în funcție de propriile preferințe.
Picsart numește instrumentul „cea mai dezorientată” platformă de până acum și funcționează exact așa cum te-ai așteptat.
Tastezi fix ce îți trece prin cap în caseta de chat, aștepți un minut, ca mai apoi, imediat după generare, să te bucuri de opera de artă „haotică și excentrică”.
Platforma este integrată în aplicația clasică Picsart și este disponibilă pentru dispozitive iOS, Android, dar și pe web. Poți descărca GIF-ul direct pe dispozitiv pentru a-l partaja cu chatul de grup sau pentru a-l trimite oriunde altundeva.
Imaginile create de această platformă se prezintă sub formă de desene animate, așa că nu te aștepta la fotorealism, pentru că nu este cazul.
Generatorul GIF AI de la Picsart este disponibil chiar acum, așa că poți să-l folosești oricând. Totuși, creatorii avertizează că instrumentul este disponibil strict pentru amuzamentul propriu, nu pentru scopuri comerciale.