28 nov. 2023 | 07:34

Cum sunt ”lovite” pensiile private obligatorii, Pilonul II, în România. Toți românii sunt afectați, nu doar pensionari

ACTUALITATE
Cum sunt ”lovite” pensiile private obligatorii, Pilonul II, în România. Toți românii sunt afectați, nu doar pensionari

În ultimele săptămâni, au apărut tot mai multe dovezi legate de abuzul fondurilor private de pensii obligatorii de către coaliția PNL – PSD. Din pâcate, dacă te așteptai ca cineva de la Guvernare să iasă în public și să calmeze speculațiile, s-a întâmplat exact reversul.

Cristian Vasilcoiu este secretar de stat în Ministerul Muncii și, din această poziție, a atras atenția asupra faptului că, în opinia sa, pensiile private obligatorii din Pilonul II, de fapt, sunt pensii de stat și pot fi taxate ca atare. Cuvântul ”private” din titlu, după cum insistă oficialul, se referă doar la faptul că vorbim de bani ai statului administrați de fonduri private, atât.

Citește și: Când intră pensiile în luna decembrie, banii se dau mai devreme. Ce trebuie să știe pensionarii din România

Cum sunt descurajați românii să-și economisească banii în Pilonul II de pensii private

„Unii supăraţi că am îndeplinit şi jaloanele de ei scrise în PNRR, legate de pensii, dar şi de aşa fel încât pensiile (inclusiv cele mai mici) să crească, lansează acum fumigene către pensiile din Pilonul II. Dragilor, Pilonul II e reprezentat de pensii de stat, doar administrate privat, cărora li se aplică regulile din sistemul public de pensii, ele nefiind pensii de serviciu, adică nefiind speciale, aşa cum le zic unii, ci pensii pe bază de contributivitate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Muncii, după ce liderul USR Cătălin Drulă a făcut mai multe comunicări pe marginea ”atacului PSD – PNL” la pensiile private Pilonul II.

Ca referință, întregul scandal pleacă de la o modificare recentă a Codului Fiscal prin care se va aplica o impozitare de până la 20% a pensiilor private, deși acestea erau anterior taxate cu doar 10%.

Citește și: Cum scoți banii din Pilonul II de pensii private obligatorii. În ce situații îi poți vedea pe toți o dată

Cum sunt luați banii din pensiile private obligatorii Pilonul II prin Codul Fiscal

„Noul lor plan: tratează pensiile private la fel ca pensiile speciale. Dacă până acum pensiile private erau impozitate cu 10%, acum, printr-o simplă modificare la Codul Fiscal, am putea avea o impozitare de până la 20%. Este vorba despre un haos legislativ, o ambiguitate în Codul Fiscal – mai precis, Legea 282/2023 – care pune în aceeaşi oală munca noastră cu privilegiile nesustenabile ale unora. Este inacceptabil să spui că pensiile din Pilonul II, bazate pe contributivitate, sunt acelaşi lucru cu pensiile speciale”, a afirmat Cătălin Drulă.

Conform Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), o ambiguitate din noul Cod Fiscal introduce posibilitatea impozitării progresive a pensiilor private Pilonul II de la 1 ianuarie 2024.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele