Cum se pregătesc chinezii pentru o eventuală nouă criză mondială. Ce investiții au început să facă
Numeroși chinezi au început să facă investiții pentru a se pregăti de o eventuală nouă criză mondială, cum ar fi o pandemie asemănătoare cu cea de coronavirus, sau de eventuale probleme economice majore în țara lor.
Ce pregătiri fac chinezii pentru o eventuală nouă criză
Mulți chinezi au investit deja într-o reședință în străinătate, mai ales în Thailanda, astfel încât să se protejeze în cazul apariției unei pandemii asemănătoare cu cea de coronavirus sau în cazul unor probleme economice în țară.
De altfel, Thailanda a fost cea mai populară destinaţie externă pentru turiştii chinezi în timpul vacanţei de Ziua Muncii din luna mai, potrivit statisticilor ce au fost realizate de un site de specialitate.
Chinezii, importanți pentru economia Thailandei
Oficialii din Thailanda se aşteaptă la cel puţin cinci milioane de vizitatori chinezi pe parcursul acestui an. Deşi numărul acestora este mai mic față de cel înregistrat înainte de pandemia de coronavirus, turiştii chinezi reprezintă aproximativ o treime din totalul estimat de sosiri.
Chinezii sunt importanţi pentru economia Thailandei nu doar ca număr, ci şi în ceea ce priveşte investiţiile imobiliare pe care sunt interesați să le facă în această țară.
Cu ce îi atrage Thailanda pe chinezi să facă investiții
Thailanda atrage numeroși chinezi să cumpere proprietăți, în contextul în care aceștia sunt interesați de școlile internaţionale bune din această țară, precum şi de facilităţile medicale de calitate pe care le oferă.
„Există cu siguranţă o cerere din partea Chinei pentru proprietăţi în Thailanda. Chinezii îşi cumpără case, îşi trimit copiii la şcoli internaţionale şi îşi pun părinţii să vină în Thailanda pentru a avea grijă de nepoţi”, a declarat preşedintele Asociaţiei imobiliare thailandeze, Mesak Chunharakchot.
Cele mai căutate proprietăți sunt cele din marile oraşe, din Chiang Mai, în nordul muntos, din staţiunea balneară Pattaya de pe coasta de est şi din regiunea nord-estică Isan.