Cum își păzește spatele Vladimir Putin. Un buncăr de lux, amenajat în palatul său de la Marea Neagră. Foto
Vladimir Putin are un buncăr de lux ce a fost amenajat în palatul său în valoare de un miliard de dolari aflat pe malul Mării Neagre, în orașul-stațiune Gelendzhik din Rusia, nu departe de Crimeea.
Cum arată buncărul de lux al lui Vladimir Putin
În interiorul palatului, Vladimir Putin are la dispoziție un patinoar de hochei, o cramă de vinuri, un salon de narghilea, un cazinou, propria sa bară pentru dansatoare și, bineînțeles, o biserică. Însă, dincolo de toate aceste lucruri, liderul rus are la dispoziție și un buncăr de lux amenajat pentru a-l proteja sau a-l ajuta să fugă.
Buncărul fortificat se află la 50 de metri sub faleza pe care se află proprietatea în zona căreia a fost instituită o interdicție aeriană. Buncărul este format din două tuneluri în care Vladimir Putin și invitații săi ar putea supraviețui timp de mai multe săptămâni.
În buncăr există acces la apă potabilă, ventilație adecvată și un sistem complex de cabluri, toate acestea sub un beton de 38 de centimetri grosime.
„Buncărul are toate tipurile de siguranță și securitate. Există un sistem de incendiu. Există apă, există canalizare. Este gândit astfel încât să ajute ca cineva să supraviețuiască sau să scape”, a declarat pentru Insider inginerul structural Thaddeus Gabryszewski.
Cele două tuneluri ce formează buncărul, poziționate unul deasupra celuilalt și conectate prin lifturi, au o lungime de aproximativ 40 și 60 de metri și o lățime de aproximativ 6 metri. Tunelul inferior conține 16 rafturi pentru cabluri – fiecare cu o lățime de aproape 30 de centimetri – care sunt proiectate pentru electricitate și fibră optică.
„Putin este anxios”
Conform New York Post, nevoia lui Vladimir Putin de a avea o ascunzătoare demonstrează că liderul rus ar fi anxios, eventual pentru că ar avea o nesiguranță cu privire la puterea sa.
„Putin are multă anxietate în legătură cu faptul că nu este liderul complet legitim al Rusiei. Deci, știind că legitimitatea sa nu este în întregime asigurată de alegeri, va căuta să își maximizeze siguranța personală printr-un complex de reședințe personale bine apărate.
Trebuie să vedem acest lucru ca parte a unei lungi confruntări cu Occidentul care a marcat ultimii 13 sau 14 ani din viața lui Putin”, a declarat Michael C. Kimmage, un fost oficial al Departamentului de Stat care s-a concentrat pe Rusia și Ucraina.
Michael Kimmage susține că și locul în care se află buncărul, la o mie de kilometri față de Moscova, este un indiciu că acesta a fost amenajat pentru asigurarea supraviețuirii lui Vladimir Putin împotriva rebeliunii din partea propriului său popor.
„De două ori când a avut loc o mare tranziție în istoria Rusiei – 1917 și 1991 – statutul capitalei și poziția liderului acolo au fost o mare problemă. Putin rezolvă această eventualitate prin stabilirea unei rețele de reședințe care să fie cât mai departe de centru.
Astfel, un sistem de tuneluri în cadrul complexului de la Marea Neagră are mult sens. Chiar și fără o amenințare activă, el se va îngrijora de această eventualitate.
Putin se percepe pe sine însuși ca fiind angajat într-o confruntare cu Occidentul. Dimensiunea nucleară este o parte importantă a acestui lucru. El știe că se află pe vârful unui vulcan. El nu pare a fi atât de psihopat încât să inițieze un conflict nuclear – are nepoți – dar stă pe această margine de foarte mult timp. Aceste tuneluri, acest buncăr, este o parte din asta”, a explicat el.
Sistemul de ventilație al complexului a fost proiectat, de asemenea, cu gândul la atacuri chimice din exterior, potrivit unui inginer. Acesta a observat și o potențială zonă de încărcare a proviziilor în buncărul care există în apropierea unui drum.