Cum ieși mai repede la pensie cu doi ani, care este procedura? Lista completă a localităților ”privilegiate”
Deși viața de pensionar în România este una foarte dificilă, aceștia reprezentând cea mai vulnerabilă categorie de români, foarte mulți speră la o pensionare anticipată, preferabil fără niciun compromis pe partea de venituri. Din fericire, există un astfel de mecanism, dacă ai locui 30 de ani într-o anumită localitate.
Vârsta de pensionare în România a fost redusă cu doi ani prin Legea nr. 212/2023 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 10 iulie 2023 şi a intrat în vigoare de pe data de 13 iulie 2023. Acest privilegiu se aplică în cazul persoanelor care au locuit în anumite localități din țara noastră pe o perioadă de 30 de ani, respectiv pe o rază de 8 kilometri în jurul respectivelor localități.
Cine iese mai repede la pensie cu doi ani, fără penalizări
După cum se arată în textul alineatului (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, lista completă a localităților afectate de numeroase tipuri de poluare este următoarea:
„Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş,
Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan,
Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân-Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea”.
Cum te pensionezi mai devreme cu 2 ani
Pentru a atesta faptul că ai locuit într-una dintre localitățile menționate mai sus pe o perioadă de 30 de ani trebuie să obții o adeverință de la evidența populației din localitatea cu pricina. Ulterior, verificarea documentelor se face în baza de date centrală, după cum a explicat Carmen Ciobanu, directorul Direcției de Evidență a Populației Giurgiu.
„Sunt depuse cereri pentru obținerea adeverinței de domiciliu de către persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu. Verificările sunt efectuate în baza de date centrală și, dacă este necesar, în fișele de evidență locală pe care le avem în posesie”, a precizat Ciobanu, conform DCBusiness.ro.