20 ian. 2023 | 14:44

Cum comentează Rusia decizia de a instala sisteme de apărare pe acoperișurile Moscovei. Imaginile au devenit virale

ULTIMA ORĂ
Cum comentează Rusia decizia de a instala sisteme de apărare pe acoperișurile Moscovei. Imaginile au devenit virale

Rusia se apără de eventuale atacuri asupra capitalei Moscovei prin instalarea unor sisteme de interceptare. Pe acoperișurile mai multor clădiri administrative, precum și lângă reședința președintelui Vladimir Putin din Novo-Ogarevo (la vest de Moscova) au fost amplasate rachete Panțîr. Prezența lor semnalează faptul că rușii se pregătesc pentru o posibilă lovitură din partea Ucrainei sau NATO. Cum comentează aceste imagini secretarul de presă al lui Putin?

Răspunsul lui Peskov când a fost întrebat despre sistemele antiaeriene Panţîr-S1 instalate lângă Kremlin

​Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus, vineri, că toate întrebările jurnaliștilor ruși despre instalarea sistemelor de apărare aeriană în Moscova trebuie redirecționate către Ministerul Apărării.

„Este responsabilitatea Ministerului Apărării să garanteze securitatea acestei ţări în totalitatea sa şi a capitalei, în special”, a precizat secretarul de presă al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, cerându-le reporterilor să se adreseze instituției menționate de el cu privire la materialele video apărute în mediul online.

Până acum, nici Ministerul Apărării, nici Primăria Moscovei nu s-au pronunţat în legătură cu plasarea sistemului de apărare antiaeriană Panţîr-S1 pe clădiri.

Imaginile au devenit virale

Pe rețelele sociale circulă fotografii care arată rachetele Panțîr pe acoperișul unei clădiri cu opt etaje, folosită de ministerul rus al Apărării, de-a lungul râului Moskva. De asemenea, sistemul de apărare aeriană este vizibil pe-o clădire din domeniul educației, aflată în apropiere de Kremlin.

Aceste sisteme cu rază scurtă până la medie de acțiune sunt folosite pentru apărarea împotriva aeronavelor, elicopterelor și rachetelor de croazieră. Armata rusă le-ar mai putea utiliza împotriva țintelor mai mici, cum ar fi dronele militare și comerciale, care au devenit omniprezente pe câmpul de luptă din Ucraina.

Ce cred rușii că înseamnă prezența rachetelor pe clădiri

Potrivit bloggerilor pro-Kremlin, apariția sistemelor de rachete la Moscova demonstrează că puterea militară rusă este preocupată acum de atacurile asupra propriilor orașe.

„Înseamnă că înțelege perfect toate riscurile și că loviturile împotriva Moscovei și a regiunilor sunt doar o chestiune de timp”, a subliniat jurnalistul rus Alexander Kots, un susținător al războiului din Ucraina. „Este bine să începeți să faceți planuri dinainte, nu după primele lovituri”, a recomandat el.