09 aug. 2023 | 08:41

Cresc pensiile în România, se întâmplă de la 1 ianuarie. Cât de mari sunt majorările pregătite pentru pensionari, ce trebuie să știi

ACTUALITATE
Cresc pensiile în România, se întâmplă de la 1 ianuarie. Cât de mari sunt majorările pregătite pentru pensionari, ce trebuie să știi

Pensionarii din România trec printr-o perioadă foarte dificilă financiar de mult timp, aceștia reprezintă cea mai oropsită categorie de pe meleaguri mioritice și va mai trece mult timp până la remedierea parțială a situației.

În teorie, anual, pensiile românilor trebuie indexate cu rata inflației. De multe ori, valoarea este chiar mai mare decât atât pentru că majorările de prețuri de la raft sunt cu mult peste valoarea înaintată de Institutul Național de Statistică. Din acest motiv, pentru 1 ianuarie 2024, în prima fază, s-a vehiculat valoarea de 20% în plus la pensie. După noi calcule, s-a ajuns la o cifră de 16,4 procente. În realitatea, valoarea are mari șanse să fie chiar mai mică decât atât.

Ce se întâmplă cu pensiile românilor la 1 ianuarie

„Plecăm de la lege, de la 1 ianuarie, Guvernul nu va face rabat, la 1 ianuarie se cunoaşte inflația pentru 2022, ori inflatia comunicata de INS e de 13,8,%, daca nu mă înșel. Aici, ar trebui sa se adauge ceva pentru majorarea salariului mediu, dar în 2022 a fost vorba de creștere negativă, deci nu mai poate aduce influență. În aceste condiţii,  tot ce poate identifica Guvernul mai mult 13,8%,  e de salutat și apreciat efortul.  Este posibil sa se fii luat în discuție că trebuie crescute pensiile mici, ca măsură de ajutorare socială. Dacă vorbim de pensii pe contributivitate, nu poate avea loc discuție de indexare diferită față de pensiile mari, pentru că nu este corect.”, a declarat Dorina Pârcălabu, fosta șefă a Casei de Pensii, la România TV.

Cea mai recentă variantă oficială de majorare este de 11% de la 1 ianuarie și a venit din partea fostului premier Nicolae Ciucă. „Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a afirmat oficialul la finalul ședinței conducerii PNL.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele