18 iul. 2023 | 11:55

Creatură cu 486 de picioare, descoperită recent: ce spun oamenii de știință despre acest ”vierme”

ACTUALITATE
Creatură cu 486 de picioare, descoperită recent: ce spun oamenii de știință despre acest ”vierme”

Există o credință comună potrivit căreia cel mai bun loc pentru a descoperi specii noi este propria ta curte, însă nu mereu este valabilă.

Această specie de milpied a fost descoperită recent într-un parc de la periferia Los Angeles-ului și este destul de impresionantă, având în vedere împrejurimile suburbane.

”Viermele” a fost observat pentru prima dată în aprilie 2018 de doi naturaliști în Whiting Ranch Wilderness Park, lângă Lake Forest din California.

Cei doi și-au dat seama imediat că sunt martorii unei noi descoperiri și au încărcat fotografii cu creatura cu multe picioare pe site-ul iNaturalist, care folosește știința cetățenească pentru a identifica speciile noi.

Aceste ființe ”se târăsc” pe Pământ de sute de milioane de ani

Acest lucru a atras atenția entomologului de la Virginia Tech, Paul E. Marek, care s-a deplasat la fața locului, în speranța că va găsi un nou exemplar.

Din fericire, a avut succes și a reușit să transporte creaturile înapoi la laboratorul său din Virginia. Secvențierea și analiza ADN-ului a relevat că micile ființe reprezintă o specie complet nouă numită Illacme socal.

Acest lucru face ca milipedul din Los Angeles să fie a treia specie din genul Illacme. O altă specie cu patru penisuri, Illacme tobini, a fost descoperită în 2016. Această descoperire se adaugă celor aproximativ 12.000 de specii de milipede din lume.

Spre deosebire de credința populară, milipedele nu au de obicei 1.000 de picioare, deși deținătorul recordului mondial are, într-adevăr, 1.306 de picioare, iar cel mai mare descoperit vreodată este de dimensiunea unui autoturism.

Aceste creaturi nu sunt insecte, ci sunt nevertebrate artropode și se târăsc pe Pământ de aproximativ 500 de milioane de ani. Ele dețin recordul mondial Guinness pentru prima creatură care a trăit vreodată pe uscat.

„Este o celebrare a ceea ce este acolo și o amintire a ceea ce am putea pierde”, a adăugat Brian Brown, curator de entomologie la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles. „Avem nevoie de acele lucruri mici. Sunt importante”, a adăugat acesta.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele