17 oct. 2023 | 14:51

Cozonacul și alte noi alimente, incluse pe lista produselor cu adaos comercial limitat. Plafonarea, prelungită

ACTUALITATE
Cozonacul și alte noi alimente, incluse pe lista produselor cu adaos comercial limitat. Plafonarea, prelungită

Cozonacul și alte noi alimente au fost incluse pe lista produselor cu adaos comercial limitat. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că Guvernul va prelungi plafonarea pentru încă trei luni.

Produsele alimentare incluse pe lista celor cu adaos comercial limitat

Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe lista produselor alimentare cu adaos comercial limitat vor fi introduse și următoarele: cozonac, orez, bulion, margarină, smântână, drojdie, varză murată și usturoi.

Ministrul Florin Barbu a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții procesatorilor și comercianților pentru a discuta, cu toate părțile implicate, despre modalitățile de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, precum și despre extinderea listei de produse pentru care va fi practicat un adaos comercial limitat pe lanțul de procesare-distribuție-comercializare.

„Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri care a avut efectele așteptate, anume de stopare a creșterii prețurilor alimentelor. Am convenit cu procesatorii și comercianții prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, ținând cont și de faptul că vin sărbătorile de iarnă.

În aceeași măsură, de comun acord cu procesatorii și comercianții, vom extinde și lista de produse care vor beneficia de adaos comercial limitat. Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători și nu numai, precum: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul”, a precizat ministrul Agriculturii.

Propunerile făcute de ministrul Agriculturii au fost agreate de procesatori și comercianți, urmând ca acestea să facă obiectul unui proiect de act normativ, ce va urma circuitul de legiferare, respectiv punerea în transparență, avizare si adoptare.

ONU, avertisment referitor la prețurile alimentelor

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a avertizat în august că indicele global al preţurilor produselor alimentare a revenit pe creştere în luna iulie, după ce în iunie a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

Concret, în luna iulie, acest indice a crescut cu 1,3% spre deosebire de cel din luna iunie, până la 123,9 puncte, de la nivelul revizuit de 122,4 puncte înregistrat în iunie. În ciuda creşterii, valoarea din iulie este cu aproape 12% mai mică decât cea din iulie 2022 şi cu 22% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Conform agenţiei ONU, avansul din luna iulie a fost cauzat mai ales de creșterea abruptă cu 12,1% a indicelui preţurilor uleiurilor vegetale, după şapte luni consecutive de scădere.

„Preţurile internaţionale ale uleiului de floarea soarelui au crescut cu peste 15% de la o lună la alta, în principal din cauza revenirii incertitudinilor cu privire la livrările exportabile după decizia Rusiei de a pune capăt implementării acordului vizând coridoarele din Marea Neagră”, a explicat FAO.