Cozi la înscrierile la grădinițele din Sectorul 3 pe timpul verii. Părinții au stat noaptea trecută în fața creșelor. Primarul Negoiță: Nu avem fabrică de dascăli
Sute de părinți din București și-au petrecut noaptea trecută în fața grădinițelor și creșelor din Sectorul 3 pentru a prinde un loc liber pentru a-i duce pe timpul verii pe cei mici aici. Oamenii spun că locurile sunt extrem de puține față de numărul solicitărilor. Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a declarat, miercuri, că vor fi găsite soluții și că sunt locuri suficiente în sectorul pe care îl gestionează.
Părinții au așteptat noaptea trecută în fața grădinițelor
Inspectoratul Școlar din București a transmis că pe timpul verii sunt trei grădinițe în luna iulie, care au, împreună, aproape 700 de locuri, și tot atâtea în luna august, cu aproape 600 de locuri.
Mai mult unele grădinițe au intrat în renovare pe timpul verii, iar acum părinții sunt nevoiți să caute soluții pentru cei mici. Sute de părinți au petrecut noaptea trecută în fața grădinițelor, unde au întocmit și o listă de prezență. Aseară în jurul orei 21:00 lista ajunsese să fie semnată de sute de peste 90 de persoane, numărul acestora a crescut ulterior.
Aseară, primarul Negoiță a încercat să-i liniștească pe părinți cu un mesaj pe Facebook.
„Eu înțeleg teama părinților, dar nu consider că au motive de îngrijorare, mai ales că în niciun an nu am avut probleme cu aceste programe de vară”, le-a transmis edilul părinților.
Reacția primarului Negoiță
Mesajul nu i-a liniștit pe părinți, iar edilul s-a întâlnit în această dimineață cu ei. Întrebat de o mămică care își crește copilul singură ce face cu copilul timp de două luni, primarul a răspuns:
„E normal ca în perioada de vară să facem investiții în sistemul de învățământ. Eu de aici plec la primărie și sunt în contact cu toți responsabilii, tot ce înseamnă conducere școli, grădinițe, creșe, astfel încât să încercăm să găsim soluții să nu refuzăm pe nimeni.
Din perspectiva noastră a primăriei nu este niciun fel de problemă. Suntem pregătiți, avem capacitatea, nu există nicio șansă să umplem cât avem”, a explicat Robert Negoiță.
Edilul a mai spus că în creșele gestionate de Primăria Sectorului 3 nu au fost probleme.
„Înscrierea nu o face primărie, dacă o făceam noi nu era chestia asta vreodată. Știți bine că cei care ați avut copii la creșele gestionate de Primăria Sectorului 3 că niciodată nu a fost așa ceva. Nu gestionăm noi înscrierea ca să fie treaba clară.
Repet, nu există vreo cerere din Sectorul 3 neonorată în Sectorul 3, dar pe perioada verii avem o problemă cu personalul. Ce este neclar în asta? Ce poate face Primăria? pentru că nu avem fabrică de dascăli?
La ora asta când discutăm sunt 400 de locuri. Pentru că corpul vechi intră în reabilitare, dacă nu o facem acum atunci când? Facem ce putem să suplimentăm capacitatea în alte grădinițe”, a mai punctat primarul.