Condiția Suediei pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen. Doar atunci va iniția votul
Reprezentantul permanent al Suediei la Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a cărui țară a preluat președinția rotativă a UE de la 1 ianuarie 2023, susține că nu va iniția un vot pentru acceptarea Bulgariei și României în Schengen până la încheierea unui acord cu statele care s-au opus aderării. Oficialul de la Stockholm a dat asigurări că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii celor două țări în zona de liberă circulație.
Suedia anunță că nu va iniția un vot pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen
Ambasadorul Lars Danielsson a transmis că președinția suedeză va organiza consultări intensive privind modul în care urmează să procedeze în viitor.
„Aceasta, desigur, include cele două țări afectate, precum și țările care au arătat că au o problemă legată de acest proces. De asemenea, observăm că unele dintre motivele pentru care nu există o decizie pozitivă în decembrie nu sunt direct legate de probleme europene sau de cele care sunt în prerogativele președinției”, a explicat el.
„Noi am început deja consultările bilaterale cu părțile afectate. Când aceste discuții vor oferi ocazia de a readuce problema pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, nu pot spune acum. În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar nu vedem nici un rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu. Deci vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Acest lucru nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile afectate”, a spus Danielsson.
Avem nevoie de unanimitate
Joi, 8 decembrie, Austria și Olanda au blocat accesul Bulgariei și României în spațiul Schengen, ele având nevoie de unanimitate din partea țărilor membre. Președintele bulgar Rumen Radev a relatat că o soluție la această problemă este așteptată în acest an, cel târziu până în octombrie.
Prima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) sub președinția suedeză a Consiliului UE va avea loc în perioada 25-27 ianuarie, la care s-ar putea să participe, potrivit surselor Playtech, și ministrul de Interne, Lucian Bode.
Autoritățile de la București vor încerca să folosescă această ședință informală pentru a aranja mai multe întâlniri bilaterale, cea mai importantă fiind cea cu reprezentanții Suediei, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene și care poate pune pe agenda JAI subiectul aderării României la Schengen. Ulterior, prima ședință cu o agendă oficială se va ține între 9 și 10 martie, la Bruxelles.