Celebra actriță interzisă de Ceaușescu, nu avea voie să iasă din România sub nicio formă. Ce s-a ales de ea după persecuțiile comuniste
Este cunoscută de toată lumea și a rămas în memoria colectivă pentru rolurile sale din teatru și cinematografie. Marea actriță a fost supusă unor persecuții, în 1995, și s-a decis să se retragă din activitate și să se implice în muncă de caritate, îngrijind animalele abandonat și făcând o mulțime de acțiuni umanitare.
Actrița pe care Ceaușescu n-o lăsa să iasă din țară
Carmen Galin a fost una dintre cele mai apreciate actrițe românce. S-a născut la Iași, în anul 1946 și a moștenit dragostei pentru artă de la familiei, bunicul său, Victor Galin, fiind profesor la Belle Art.
Unchii ei, Baltazar și Panait, au fost sculptori, iar tatăl ei a fost elev al lui Octav Băncilă, urmând o carieră ca pictor, apoi scenograf.
Mătușa lui Carmen, Elena Galin, era cântăreață la Opera Română, iar mama ei era și ea pasionat de muzică și artă.
Când a terminat liceul, Carmen voia să devină regizor și a ajung în clasa profesorului Ion Șahighian. A recitat poezia La pârâu, de Coșbuc, iar profesorul a sfătuit-o să dea examen la actorie.
Au fost 600 de candidați pe un loc la actorie, iar Carmen a luat examenul fără probleme. Patru ani mai târziu, în 1967, a absolvit ca șefă de promoție. La 20 de ani a debutat pe scena Teatrului în mic, iar primul rol principal în cinematografie a fost în Faleze de nisip.
Ce s-a ales de ea
Filmul a fost interzis la vremea aceea, iar din cauza lui, Nicolae Ceaușescu nu a lăsat-o să iasă niciodată din țară.
Celebra actriță a fost căsătorită 20 de ani cu Dan Pița, regizor, iar după ce s-au despărțit, Carmen a avut timp de 18 ani o relație cu Dan Schneider.
A trăit în afara reflectoarelor, fără nevoia de a participa la evenimente mondene sau să își afișeze relația. Dar numele lui Carmen a devenit extrem de cunoscut după ce Dan Schneider a murit, în 2013.
El a lăsat testament în care toată averea i-a lăsat-o actriței, însă fiul acestuia a acuzat-o că îi fure moștenirea de drept.
Faimoasa actriță Carmen Galin a murit pe 13 martie 2020, la București.