Cel mai prost moment să cumperi un apartament sau casă în 150 de ani: țările lovite de criza imobiliară, un avertisment pentru români
Criza imobiliară preconizată deja de câțiva ani a început să lovească tot mai multe state europene cu o viteză diferită și consecințe cât se poate de previzibile. Peste noapte, a devenit cel mai prost moment să-ți cumperi un apartament sau o casă.
După ce am asistat la cutremurul imobiliar din Suedia care a dus la falimentul mai multor giganți din construcții, iar numărul tranzacțiilor a scăzut vertiginos inclusiv în România, cel mai dureros avertisment pentru investitori vine din Marea Britanie. Un studiu publicat de Telegraph.co.uk atrage atenția asupra faptului că ne confruntăm cu cel mai prost moment de a achiziționa o locuință în nu mai puțin de 150 de ani, cel puțin în Regatul Unit, deși este aproape inevitabil să suferim cu toții aceeași soartă, în fiecare colț al Europei.
Momentul în care achiziția de locuințe a devenit un vis absurd
În Marea Britanie, prețul unei case este la distanță semnificativă de 9 salarii medii anuale, un raport care nu s-a mai întâlnit din 1876 și până în prezent, conform unui studiu realizat de Schroders. În Londra, discrepanța este și mai mare, aproximativ 12 salarii medii anuale.
Prețul locuințelor a alimentat o bulă imobiliară care pare pur și simplu imposibil de susținut, mai ales dacă ai în vedere că raportul dintre valoarea de achiziție și salarii s-a dublat din anii `90 și până în prezent, după cum a explicat Duncan Lamont, autorul unei cercetări pe subiect. ”Accesibilitatea s-a deteriorat dramatic pentru cei care își cumpără o casă prima oară. Asta a contribuit la o rată locuințelor proprietate personală care nu s-a mai întâlnit de la începutul anilor `80”.
La fel ca în România, problemele majore din piața imobiliară au fost amplificate în pandemie, când prețurile au explodat, în timp ce condițiile de creditare și dobânzile practicate de bănci au devenit absurde. Practic, nimeni nu-și mai permite avansul la un apartament cu ipotecă, iar ratel, cu atât mai puțin. Situația este atât de gravă în piață, încât nici programe precum Noua Casă în România sau Help to Buy în UK nu ajută la nimic. Pur și simplu, acele ”beneficii” nu sunt utile sau realiste pentru 2023.