22 feb. 2023 | 12:55

Ce se întâmplă cu elevii atunci când au ore de dimineață: vestea bună vine direct de la cercetători

ACTUALITATE
Ce se întâmplă cu elevii atunci când au ore de dimineață: vestea bună vine direct de la cercetători

Un nou studiu amplu a tras o serie de concluzii pe care studenții ar putea să le găsească interesante: orele de dimineață par a fi strâns legate de performanțe academice mai slabe.

Echipa de cercetători a reușit să estimeze prezența la cursuri, analizând datele de conectare la rețelele WiFi ale universităților a 23.391 de studenți, constatând că orele de la 8:00 ar bifa o prezență cu aproximativ 10 procente mai mică decât în cazul cursurilor de după amiază.

„Elevii nu s-au trezit la timp pentru aproape o treime dintre cursurile care au avut loc la 8:00, în timp ce rareori au dormit după începerea orelor care au început la prânz sau mai târziu”, a scris echipa, în studiu.

Ce se întâmplă cu somnul elevilor, atunci când au ore dis de dimineață

Mai apoi, echipa a explorat efectul orelor timpurii asupra somnului elevilor, analizând 39.458 de studenți în sistemul de management al învățării.

„Elevii s-au culcat cam la aceeași oră, dar s-au trezit mai devreme pentru a participa la cursurile de dimineață”, a scris echipa. „În consecință, durata somnului nocturn a fost mai scurtă doar în nopțile care au precedat cursurile de dimineață”.

Datele colectate de la 181 de elevi au arătat, de asemenea, că elevii au mai tras câte un pui de somn la ore, când aveau cursuri de dimineață.

„Analizele notelor pentru 33.818 studenți au arătat că numărul de zile pe săptămână în care au avut cursuri de dimineață a fost corelat negativ cu media punctajelor”, a explicat echipa, concluzionand că studiul sugerează că școlile ar trebui să ia în considerare evitarea orelor obligatorii de dimineață.

„Deși orele timpurii sunt adesea programate pentru a maximiza utilizarea resurselor și pentru a minimiza conflictele de programare pentru studenți și profesori, rezultatele noastre indică faptul că poate exista un compromis”, au mai spus oamenii de știință.

În concluzie, vestea bună se adresează tuturor elevilor și studenților cărora nu le place să se trezească de dimineață. Evident, de la studiu la punere în practică este cale lungă. Totuși, vorbim despre un început bun.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele