03 sept. 2023 | 09:32

Ce se află sub deșerturile de pe Pământ, de fapt. Secretele din adâncurile pustiurilor ce acoperă o treime din planetă

ACTUALITATE
Ce se află sub deșerturile de pe Pământ, de fapt. Secretele din adâncurile pustiurilor ce acoperă o treime din planetă

Deșerturile ocupă aproximativ o treime din suprafața Pământului. În general, când ne gândim la ele, avem în minte doar imaginea unor nesfârșite dune de nisip și a unor temperaturi extrem de ridicate. Plus beduini pe cămile. Dar ce am descoperi dacă am fora o gaură uriașă sub aceste deșerturi, ce am putea descoperim acolo?

Ce se află sub deșerturile de pe Pământ, de fapt

Răspunsul la întrebarea de mai sus ar varia, desigur, în funcție de zona deșertică în care ne-am afla. Unele dune de nisip, de exemplu, se mișcă încontinuu datorită vânturilor, asta însemnând că sub ele ar putea fi o întreagă pădure fosilizată ori o dolină, o groapă imensă ce abia așteaptă să te înghită.

Pare surprinzător, dar, de fapt, doar 15% din suprafața unui deșert este acoperită de clasicul nisip din reprezentările noastre. Restul reprezintă pământ uscat, aflat sub un strat de argilă roșie crăpată de la temperaturile extreme.

De altfel, nisipul se formează tot din pământ sau pietre, măcinate fin de-a lungul milioanelor de ani de forțele ale naturii precum vânturile sau cursurile de apă.

Dacă vei săpa în zona de plajă a unui deșert s-ar putea să descoperi straturi compacte de nisip ce s-au format sub presiunea rocilor sedimentate aici. Continuă să sapi – folosind, de data asta, tehnologii avansate de foraj – și te vei lovi de un strat dur de piatră și de lut, scrie iflscience.com.

Secretele din adâncurile pustiurilor ce acoperă o treime din planetă

Dacă revii în deșertul propriu-zis s-ar putea să nu fii nevoit să sapi deloc. Tocmai pentru că majoritatea lor este acoperită de pământul crăpat de care vorbeam mai sus. Unde sunt zonele cu nisip, acesta s-a format prin expunerea acelui strat de piatră la fenomenele naturale.

Pe măsură ce peisajul deșertic se încălzește ziua, apoi se răcește pe timpul nopții, rocile se dilată și se crapă. De-a lungul multor milioane de ani, biciuite de vânt, devin fragmente tot mai mici.

E greu de spus ce deșert este mai interesant din acest punct de vedere. Dar unele pot furniza surprize geologice majore. În 2010, oamenii de știință au descoperit dovezi ale existenței unui lac cu apă dulce preistoric sub dunele din Sahara, despre care se crede că s-a format acum 250.000 de ani, pe măsură ce Nilul a inundat zona, revărsându-se prin canale joase.

El a fost supranumit „Sistemul nubian” și se află sub teritoriile a patru țări: Libia, Sudan, Ciad și Egipt. Experţii care l-au investigat susţin că are un volum de cel puţin 150.000 kilometri cubi de apă dulce.

De asemenea, există probe geologice conform cărora zona a alternat între a fi un bazin de drenaj luxuriant cu un sistem de râuri și un deșert, la fiecare 40.000 de ani, pe măsură ce clima Pământului se schimba din cauza deplasării lente a axei de rotație a planetei noastre.  Această variație a durat câteva sute de mii de ani.

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele