03 aug. 2023 | 13:50

Ce nu știu românii de rând despre plafonarea adaosului comercial. Explicații de la specialiști

ACTUALITATE
Ce nu știu românii de rând despre plafonarea adaosului comercial. Explicații de la specialiști

Știm cu toții faptul că, de la 1 august, se aplică prevederile OUG care ne ajută să facem cumpărături mai multe cu bani mai puțini. Mai precis, vorbim despre intrarea în vigoare a plafonării adaosului comercial.

Doar că dincolo de acest limbaj de lemn, puțini români cunosc detalii despre cum trebuie, de fapt, să se aplice această lege, astfel încât principiile concurențiale să nu fie încălcate.

În acest sens ne vin în ajutor specialiștii care lucrează în cadrul Consiliului Concurenței și care subliniază că având în vedere că OUG 67/2023 stabilește un maxim al adaosului comercial cumulat pe întreg lanţul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, se pune problema modului concret în care acest adaos se distribuie între actorii de pe lanțul de distribuție, astfel încât să nu fie restrânsă libertatea revânzătorului de a-si stabili prețul de vânzare sau să fie aplicate alte restricții de concurență care nu sunt necesare pentru atingerea obiectivului OUG 67/2023.

Plafonarea adaosului comercial nu trebuie făcută oricum. Ce trebuie să știi, ca să nu fii păcălit la raft, dar și ca patron de magazin

Potrivit lor, ”într-un acord vertical, furnizorii pot impune un preț de revânzare maxim. Cu toate acestea, în cazul în care furnizorul combină un astfel de preț maxim de revânzare cu stimulente pentru aplicarea unui anumit nivel al prețului sau cu măsuri menite să descurajeze scăderea prețului de vânzare, aceasta poate reprezenta o restricție gravă a concurentei. De asemenea, o restricție a concurenței poate apărea și dacă companiile schimba între ele informații sensibile din punct de vedere comercial”.

„Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale. Pentru minimizarea transparenței în piață, este important ca distribuitorii din lanț să nu transmită mai departe informații cu privire la propriile prețuri de achiziție sau propriile cote de adaos aplicate (procent sau valoare absoluta)”, arată Consiliul.

Despre efectele plafonării adaosului comercial a vorbit, de curând, și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care vine cu vești bune: „Au scăzut preţurile la alimente chiar şi cu 30-50%! Această măsură a PSD reduce inflaţia şi este un ajutor pentru românii cu venituri mici şi medii! Este 1 august şi preţurile la 14 alimente care fac parte din coşul de cumpărături de bază, au scăzut chiar până la 50%, aşa cum ne-am asumat! Măsura PSD se dovedeşte viabilă din punct de vedere economic, iar criticii care acuzau intervenţia statului în economie şi, timp de o lună, au desfiinţat-o fără nicio o bază, văd astăzi că au greşit!”, a transmis oficialul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele