Ce înseamnă să fii ruda unui lider nazist, mărturiile cutremurătoare. Blestemele sângelui „pătat”

Tot ceea ce simt sau au simțit, de-a lungul timpului, descendenții naziștilor atestă complexitatea relațiilor de familie, în general, dar mai abitir cu emfază pe situațiile complicate, ca acestea.

Evident, nu noi alegem unde să ne naștem iar, de cele mai multe ori, rudele celor care au comis atrocități nu au absolut nicio vină, „păcatul strămoșesc” fiind, în general, un concept la care ar trebuie să renunțăm cu toții.

Unii copii și nepoți ai naziștilor își condamnă rudele, în timp ce alții le apără. Mulți nu spun niciodată nimic, rușinați de un ADN pentru care nu sunt câtuși de puțin vinovați.

Omul, în general, ar trebui să fie judecat pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce este datorită (sau din cauza) strămoșilor săi.

Află ce semnificație are prima literă a numelui tău. Sigur nu te-ai gândit la asta, până acum

De ce pisicile adoră să dărâme obiectele prin casă, de fapt. Explicația vine de la specialiștii în comportamentul felinelor

Rainer Höss, nepotul lui Rudolf Höss, rușinat de trecutul familiei sale

În momentul în care Rainer Höss, nepotul comandantului de la Auschwitz, Rudolf Höss, a început să se gândească la tatăl său jucându-se cu jucăriile construite de prizonierii din lagărele de concentrare, nu s-a putut abține să nu se simtă vinovat.

Tatăl lui Rainer locuia la Auschwitz, culegând zilnic căpșuni ce se aflau suficient de aproape de cuptoarele morții, astfel încât cenușa umană se depunea adesea pe fructe.

Chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, tatăl lui Rainer a continuat să fie fidel ideologiei naziste, ceea ce a provocat o ruptură în familie.

În 2012, Rainer a declarat că toată viața lui a simțit rușinea moștenirii genetice.

Chiar dacă nu există niciun motiv pentru care să mă simt vinovat, totuși mă simt. Port vinovăția cu mine mereu. Și îmi este rușine, desigur, pentru ceea ce familia mea, bunicul meu, le-au făcut altora.

Katrin Himmler s-a luptat cu moștenirea genetică a unchiului său

Unchiul de-al doilea al lui Katrin Himmler, Heinrich Himmler, a fost arhitectul ideologiei partidului nazist și liderul poliției naziste, fiind al doilea în rang după Adolf Hitler.

Himmler a dezvoltat și implementat „Soluția finală”, planul de „eliberare” al omenirii de moștenire evreiască, din cadrul celui de-al Treilea Reich, organizând o rețea de lagăre de concentrare.

Katrin a încercat să stea departe de moștenirea lui Himmler și s-a distanțat de acțiunile bunicului și unchilor ei. Dar, în cele din urmă, ea a decis să scrie o carte despre unchiul ei și frații săi naziști.

Monika Hertwig, fiica lui Amon Göeth, a aflat adevărul despre tatăl ei din filmul Lista lui Schindler

Amon Göeth, judecat și condamnat în 1946 pentru ce a făcut la Płaszów, este cunoscut pentru că era dușmanul „de moarte” al lui Oskar Schindler.

Fiica lui Göeth, Monika, era doar o copilă atunci când tatăl ei a fost executat, dar a crescut crezând că Göeth conducea Płaszów cu milă.

În adolescență, fata a aflat de la mama ei că Göeth „s-ar putea” să fi executat evrei. Când a întrebat-o câți, mama ei ar fi devenit violentă.

În cele din urmă, ar fi aflat adevărul despre tatăl ei urmărind filmul Lista lui Schindler, din 1993.

Membrii familiei lui Hermann Göering, sterilizați

Bettina, strănepoata lui Hermann Göering, și fratele ei au decis că nu ar trebui să transmită genele lui Göering mai departe, în lume.

Göering a fost lider al partidului nazist și succesorul desemnat al lui Adolf Hitler.

În 1946, Germania l-a condamnat la moarte, dar și-a luat viața înainte să-și ducă sentința la bun sfârșit.

Bettina și fratele ei au cerut unui medic să îi sterilizeze „ca să nu mai existe niciun Göering” pe Pământ.

Niklas Frank, fiul lui Hans Frank, a fost de părere că tatăl său este un laș

Hans Frank a fost un mare susținător al partidului nazist, iar mai târziu a devenit guvernatorul general al Poloniei. A fost judecat la Nürnberg și condamnat, în 1946, la moarte prin spânzurătoare.

Fiul lui Hans, Niklas, l-a criticat deschis pe tatăl său, declarând că Hans a fost laș, dar „bine educat, știa totul despre Holocaust”.

El a declarat, într-un documentar din 2013, că a fost supărat pe părinții săi, mai ales după ce anumite cercetări au dezvăluit adevărul absolut despre tatăl său. La rândul ei, mama lui, conform lui Niklas, nu i-a arătat niciodată afecțiune.

Fratele lui Niklas, Norman, și-a detestat și el tatăl și a decis să nu aibă niciodată copii pentru ca „numele de Frank ar trebui să-și ia rămas bun de la această lume”.

Gudrun Burwitz, fiica lui Heinrich Himmler, i-a rămas mereu loială tatălui ei

În momentul în care Heinrich Himmler s-a sinucis, după capturarea sa din 1945, fiica sa adolescentă, Gudrun, a avut parte de o cădere mentală.

Ea a făcut greva foamei în timp ce Himmler se afla în închisoare la Nürnberg, fiind trup și suflet tatălui ei până când acesta și-a găsit sfârșitul.

După trecerea lui în neființă, Gudrun și-a păstrat numele, ceea ce a împiedicat-o să meargă la școală. S-a luptat să supraviețuiască și a susținut că numele ei de familie a împiedicat-o să-și găsească de lucru, peste ani.

Până în momentul morții sale, în mai 2018, Gudrun a susținut că tatăl ei a fost victima unei campanii de defăimare, vrând cu tot dinadinsul să-i spele imaginea. Evident, nu a reușit, de vreme ce acțiunile lui Himmler vorbesc de la sine.

Martin Bormann Jr. a decis să-l lase pe Dumnezeu să-i judece tatăl

Martin Bormann Jr., fiul lui Martin Bormann, nu a condamnat niciodată acțiunile tatălui său.

Bormann senior a fost un important oficial nazist care a lucrat îndeaproape cu Adolf Hitler, în al Treilea Reich.

Autoritățile l-au condamnat pe Bormann la moarte prin spânzurare la Nürnberg. Deși zvonurile spuneau că a evadat în America de Sud, autoritățile i-au descoperit rămășițele la Berlin, la începutul anilor 1970.

Bormann Jr. a fost finul lui Hitler și își amintea că Führer-ul i-a vizitat casa de Crăciunul, în anul 1939, și i-a oferit un cadou.

De-a lungul vieții sale, el a lucrat ca misionar catolic și preot, înainte de a renunța la jurăminte și de a deveni profesor de teologie.

Evident, a vorbit despre Holocaust, dar nu l-a judecat niciodată pe tatăl său. În momentul în care a fost întrebat dacă s-a simțit vreodată vinovat pentru acțiunile tatălui său, Bormann Jr. ar fi spus: „Nu. Păcatele părinților nu sunt pedepse asupra copiilor”.

Ulterior, a fost întrebat dacă ar putea să-și condamne tatăl, iar acesta a răspuns: „Să-l condamn? Asta este treaba lui Dumnezeu”.

Poate un pic mai îngrijorător, Bormann Jr. s-a confruntat cu acuzații de agresiune sexuală în 2011.