Ce faci dacă ai făcut un transfer bancar greșit: cum îți recuperezi banii, care este procedura
Poate ți s-a întâmplat să efectuezi un transfer bancar greșit. Este o eroare pur umană și nu trebuie să te îngrijorezi prea mult din acest punct de vedere, de vreme ce există câteva soluții să-ți recuperezi banii.
Dacă ai greșit suma sau, eventual, o cifră din IBAN-ul destinatarului, iată ce trebuie să faci pentru a remedia situația și a primi banii înapoi.
Cum primești banii înapoi, dacă ai greșit transferul bancar
Greșelile se pot întâmpla la tot pasul. Așadar, dacă ai greșit IBAN-ul sau poate chiar suma pe care ai trimis-o, eventual ai trimis-o de două ori, poți apela la câteva soluții.
Sau, în funcție de caz, se poate întâmpla să ți se ia bani pe sistem debit în contul unui contract reziliat deja.
În oricare dintre aceste situații, trebuie, în primă instanță, să treci de frustrare, să te „aduni” și să rezolvi situația în fapt.
Dacă știi beneficiarul, poți oricând să îi ceri banii înapoi. În cazul în care nu știi cine se află la capătul celălalt al banilor tăi, contactează de urgență banca și anunță, pentru ca instituția să oprească transferul. Timpul este esențial aici, de vreme ce, de îndată ce banii au plecat din contul tău, este foarte greu să-i mai recuperezi, dar nu neaparat imposibil.
Este bine să știi că băncile au și program de weekend prin numerele de urgență, astfel că te pot ajuta și atunci.
Dacă ai observat un pic mai târziu greșeala, iar banii au ajuns deja la destinatar, contactează banca pentru intermediere. Instituția de care aparții va contacta instituția de care aparține destinatarul, iar aceasta îl poate soma pe cel din urmă să restituie suma.
Pe scurt, în cazul unui transfer greșit, pașii sunt următorii:
- Contactează imediat propria bancă.
- Contactează beneficiarul.
- Anulează o debitare directă incorectă (până la opt săptămâni după debitare).
- Dacă a fost introdus un IBAN invalid, banii vor fi returnați automat.