29 sept. 2023 | 08:30

Ce este taxa pe lux în varianta finală, un fel de Robin Hood, dar pe invers. Statul ia de la bogați și plătești ”bugetari de lux”

ACTUALITATE
Ce este taxa pe lux în varianta finală, un fel de Robin Hood, dar pe invers. Statul ia de la bogați și plătești ”bugetari de lux”

În ultimele săptămâni, sub formă mai mult propagandistă și populistă decât realistă, s-a vorbit despre taxa pe lux. Acest mecanism care dă foarte bine în burtiere, dar este dificil și aproape imposibil de pus în practică, mai ales de către același ANAF care preferă să actualizeze regulat liste cu marii datornici, decât să recupereze banii datorați.

Forma finală a taxei pe lux a fost stabilită în această săptămână și este un pic mai blândă decât se credea inițial. Se vehicula 1% din valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2,5 milioane de lei sau aproximativ 500.000 de euro. Acum, s-a rămas la o cotă de 0,3%.

Ce impozit vor plăti bogații României, taxa pe lux

Pe lângă 0,3% din valoarea proprietăților imobiliare care depășesc 500.000 de euro, se aplică tot 0,3% autoturismelor pe diferența dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 de lei, aproximativ 75.000 de euro.

Citește și Locul în care prețul locuințelor de lux au explodat. Ce orașe au avut creșteri și de 225% la apartamente

În actul justificativ din spatele acelui element din Codul Fiscal, guvernanții insistă că prin cadrul legal fiscal actuale nu se reglementează impozitarea deținerii unor bunuri imobile și mobile de valoarea mare, în contextul în care, în alte țări, există astfel de detalii legislative. Nu lipsește nici justificarea legată de deficitul bugetar actual, circumstanțele extraordinare prin care trece țara, etc.

Ce înseamnă imobile și autoturisme de lux, conform legii din România

Conform legii care se află în prezent în drum spre dezbatere parlamentară înainte de promulgare, sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele fizice care au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România dacă valoarea impozabilă a clădirii depășește 2.500.000 lei;

b) persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Citește și ”Taxa pe bogăție”, confirmată oficial. Lovitura din Codul Fiscal pentru românii cu case sau mașini scumpe, impozitul special

Ca o distincție importantă făcută de guvernanți vizavi de cei ce urmează să plătească impozitele detaliate mai sus, doar persoanele fizice vor plăti taxa pe lux pentru locuințe, în timp ce impozitul ”special” pe mașini se va aplica și pentru persoane juridice. Terenurile nu intră în calculul plafonului și se vor impozita separat în funcție de criterii difierte stabilite la nivel local.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele