Ce este combustia umană spontană, cum se manifestă și cât de reală este, de fapt

Dacă ești familiarizat cu opera lui Charles Dickens, în special cu romanul său din 1853, Casa Umbrelor, este posibil să știi ce este aceea „combustie umană spontană”.

Dickens detaliază moartea înspăimântătoare a negustorului de vechituri Krook, care lasă în urma sa o grămadă de cenușă, dar și grăsime pe pereți.

Cu toate acestea, conceptul nu este limitat doar imaginației lui Dickens, sau chiar literaturii victoriane.

De fapt, în ultimii 400 de ani, au existat câteva sute de rapoarte despre oameni care ar fi izbucnit în flăcări, fenomen care a ajuns să fie numit „combustie umană spontană”.

Arderea spontană are loc atunci când un obiect arde în flăcări fără o sursă externă de aprindere.

Realitatea versus mit

Cazurile presupuse tind să aibă mai multe lucruri în comun. Acestea implică de obicei distrugerea corpului, în timp ce împrejurimile rămân intacte, cu excepția unui strat de grăsime pe pereți.

În mare parte, victimele se potrivesc unui profil similar, fiind în vârstă, supraponderale, izolate social, eventual femei și care au consumat o cantitate mare de alcool.

A venit vestea tristă despre Florin Piersic! Medicii au descoperit că...Verdictul schimbă totul

DATA la care Putin va ataca România! Alertă de ultim moment

În ciuda scepticismului, fenomenul continuă să fie acceptat în mediile medicolegale și este încă uneori listat ca fiind o cauză naturală de deces.

Tot misterul care învăluie fenomenul a condus la niște teorii destul de ciudate din partea susținătorilor săi, care au emis ipoteze de tipul poltergeist.

Primul caz cunoscut a fost descris în 1641 de un medic și matematician danez care a povestit moartea prematură a unui cavaler italian la sfârșitul secolului al XV-lea.

Au urmat mai multe alte relatări, inclusiv cele care implică alcool, care au condus la teoria victoriană conform căreia aceasta ar fi o pedeapsă pentru consumul excesiv de alcool. Dickens însuși a aprins flăcările acestui mit, scriind despre Krook că este alcoolic.

În 1851, Justus von Liebig, unul dintre principalii fondatori ai chimiei organice, a efectuat o serie de experimente, constatând că specimenele anatomice depozitate în etanol 70% nu ard și nici șobolanii cărora li s-a injectat etanol, respingând astfel alcoolul din ecuație.