27 sept. 2023 | 14:55

Câți bani primesc elevii din bursa de merit, de fapt. Situația burselor de excelență

ACTUALITATE
Câți bani primesc elevii din bursa de merit, de fapt. Situația burselor de excelență
Profimedia

Bursele sociale și de merit au crescut din toamna aceasta, la fel și valoarea burselor de excelență I,II, însă cât primește elevul din bursă lunar, potrivit calculului cuprins în metodologia cadru de acordare a burselor? Bursa de merit este de 450 de lei pe lună, însă dacă sunt mai multe zile de vacanță, elevul ia mai puțin. Un calcul făcut de Playtech.ro pentru luna septembrie arată că un elev cu bursă de merit ar urma să primească undeva la 230 de lei, deoarece luna septembrie nu este lună întreagă. Bursele sociale rămân întregi de la lună la lună!

Tipurile de bursă pe care le pot primi elevii în anul școlar 2023-2024

Elevii primesc anul acesta școlar mai mulți bani și au apărut și noi tipuri de burse. Este vorba de cea tehnologică și cea pentru mame minore. Bani mai mulți sunt și pentru bursele de excelență olimpică. În cazul unui elev care primește bursă de excelență olimpică I, suma poate ajunge și la 3.000 de lei pe lună.

Metoldogia cadru de acordare a burselor a fost publicată în toamnă și a venit la pachet cu o serie de schimbări. Cum ar fi faptul că elevii din clasele primare nu mai primesc burse de merit, ci doar sociale.

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3,000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit: 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore : 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Noul an școlar 2023-2024 e împărțit în cinci module. Avem 36 de săptămâni de cursuri în total, excepție fac elevii din clasele terminale și seral care au doar 34 de săptămâni de cursuri. Totodată, avem și cinci vacanțe. Elevii mai stau acasă inclusiv în zilele declarate libere de statul român.

Cum se acordă și se calculează bursele

Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. În principiu, bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, excepție făcând:

  • Bursele de excelență olimpică: Art. 6. — (1) Pentru stimularea excelenței, elevii beneficiază de burse de excelență olimpică I și II, acestea fiind alocate în funcție de distincțiile primite de către aceștia, după cum urmează:

a) bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Bursele de excelență olimpică I se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar; 

b) bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență olimpică II se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar

  •  Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare;

Cum se calculează bursele elevilor. Câți bani primesc pe lună, de fapt?

În ceea ce privește bursele de merit și cele tehnologice, sunt condiționate de câțiva factori și anume: zile lucrătoare, dar și de zile de vacanță.

La un calcul făcut de Playtech.ro, un  elev care ia de exemplu bursa de merit ajunge să ia o singură dată suma întreagă (450 de lei), în principiu în luna martie, asta dacă școala la care studiază și-a programat vacanța de schi în luna februarie.

Amintim că vacanță de schi sau vacanța mobilă este o săptămână de vacanță care se ia de școli în perioada 12 februarie-2 martie. Suma burselor de merit oscilează de la lună la lună!

Care e formula de calcul folosită în școli pentru calcularea burselor:

  • Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit și tehnologice este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde: CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă.

Am făcut un calcul pentru bursa de merit pe care o vor lua elevii în lunile: septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

  • luna septembrie: 21 de zile lucrătoare, 10 zile de vacanță -valoarea bursei ajunge undeva la 230 de lei;
  • luna octombrie: 22 de zile lucrătoare, 2 zile de vacanță -valoarea bursei ajunge undeva la 409 lei
  • luna noiembrie: 21 de zile lucrătoare, trei zile de vacanță – valoarea bursei ajunge undeva la 385 de lei
  • luna decembrie: 18 zile lucrătoare, 18 zile de vacanță – valoarea bursei ajunge undeva la 200 de lei

Calculele realizate mai sus sunt estimative!

În calculul acesta prevăzut de metodologie sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare.

Potrivit metodologiei cadru de acordare a burselor metoda de calcul de mai sus se aplică bursei de merit și celei tehnologice, fiind exceptate de la acest calcul bursele de excelență olimpică I,II și cele sociale. Însă atenție pentru a beneficia de cele două tipuri de bursă și în timpul vacanțelor școlare, elevul trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

Ce criterii trebuie să îndeplinească elevul care vrea să ia bursă de excelență I,II:

a) bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Bursele de excelență olimpică I se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar;

b) bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență olimpică II se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

Potrivit metodologiei cadru pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.

Ce trebuie să facă elevul care vrea să ia bursă socială

Pentru a se înscrie pentru bursa socială elevii trebuire să respecte câteva criterii, precum:

a)elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

b) elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii; 

c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; 

Familiile monoparentale

d) elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; 

e) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași ordin, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; 

f) elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune al familiei elevului

La final de lună, bursele sunt calculate în funcție de situația elevului (Sursa foto: Profimedia)

La final de lună, bursele sunt calculate în funcție de situația elevului (Sursa foto: Profimedia)

Când rămân elevii fără bursă socială:

Elevii primesc bursă socială și în timpul vacanței, însă dacă nu au promovat anul școlar, sau dacă sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe
nemotivate/an, rămân fără bursă.

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă. Cel care ia decizia retragerii bursei este directorul unității de învățământ la propunerea Comisiei de management al burselor.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

De ce elevii cu medii de 5, 6 sau 7 pot să ia bursă de merit. Ce spune legea

Elevii care au avut anul trecut media peste 9,50 vor lua bursă de merit anul acesta, însă vor lua bursă de merit şi primii 30% din fiecare clasă vor beneficia de bursă, indiferent de media obținută, așa cum prevede metodologia cadru de acordare a burselor.

„Am încercat să nu fim acuzaţi că schimbăm regulile în timpul jocului, pentru că sunt elevi care în anul şcolar trecut s-au pregătit şi au obţinut rezultate la învăţătură, respectiv medii generale peste 9,50, ştiind că acesta este pragul peste care se poate obţine o bursă de merit”, a declarat pentru TVR Florian Lixandru, secretar de stat, în cadru Ministerului Educației.

Până când se depun cererile pentru burse. Cum ajung bursele la elevi

Dirigintele îi informează toți părinții cu privire la criteriile, condițiile și metodologia de acordare a burselor, cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea cererilor și a documentelor justificative. Părinții au timp să depună actele la școală până pe 6 octombrie. 

După expirarea termenului de depunere, părinții/ reprezentanții legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea Comisiei de management al burselor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare.

Ulterior, la nivelul unității de învățământ preuniversitar se constituie Comisia de management al burselor, care verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari.

  • Prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse este transmisă de unitatea de învățământ la ISJ/ISMB până la data de 20 octombrie a anului școlar în curs.
  • Inspectoratul școlar transmite numărul de beneficiari pe județ/municipiul București, pe tipuri de burse, la Ministerul Educației — Direcția generală învățământ preuniversitar, până la data de 25 octombrie a anului școlar în curs.
  • Unitatea de învățământ preuniversitar transmite lunar  până la data de 20 a lunii, la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse. 
  • ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației — Direcția generală economică, până la data de 25 a lunii, sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare. ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației — Direcția generală economică, până la data de 25 octombrie, sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie a anului curent, urmând ca plata să se facă, de către unitățile de învățământ, la data de 15 noiembrie.