Câți bani ai voie să mai plătești cash unei alte persoane sau firme: totul trebuie să treacă prin bancă, lege nouă
O nouă lege le va da bătăi de cap românilor care nu sunt tocmai buni prieteni cu bancomatele și băncile – limitarea plăților cash.
Se pare că românii nu vor mai putea face plăți prea consistente în numerar, conform noilor reguli stabilite de autorități.
Care e limita nouă de plată cash
Conform noilor prevederi, Guvernul limitează la pragul de 5.000 de lei plățile în numerar între persoanele fizice care desfășoară activități în mod independent, persoanele fizice autorizate și firme.
„Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele juridice, persoane fizice autorizate, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 5.000 de lei către/de la o persoană, până la data de 31 decembrie 2024 şi 2.500 lei, începând cu 1 ianuarie 2025”, conform documentului oficial al autorităților.
Mulți români se tem că astfel de măsuri vor duce la dispariția banilor în numerar.
De când se aplică noua limită pentru plățile în numerar
Dacă obișnuiai să faci foarte multe plăți în numerar, de valori mai mari, trebuie să știi că în curând vei fi nevoit să renunți la acest comportament.
Deși nu există informații concrete în spațiul public cu privire la data de la care se aplică noua limită pentru plățile în numerar, aceasta are mari șanse să intre în vigoare până la finele anului curent.
Măsura este prevăzută în pachetul fiscal-bugetar pe care Cabinetul Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament, ceea ce înseamnă că modificările de acolo se vor aplica fără dezbaterea senatorilor și deputaților.
Conform noilor reguli, în cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice și, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 5.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024 și 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025. De reținut că trebuie să se folosească alte mijloace de plată, nu numerarul, pentru situațiile în care sumele respective depășesc plafoanele impuse de noua legislație.
De ce apar astfel de modificări legislative
Ei bine, statul își dorește ca prin noul pachet fiscal să aducă mai mulți bani la buget prin combaterea evaziunii fiscale, un fenomen extrem de răspândit la noi în țară și foarte păgubos pentru vistieria publică.
„Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea.
Nu este singura măsură (impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate, n.r.). Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii. Şi am văzut, în presă, în ultimul timp, că nu se mai joacă nimeni – instituţiile statului, Ministerul de Interne – a început nimeni să nu se mai joace în ceea ce priveşte drogurile şi evaziunea fiscală. Cred că e un început corect”, a spus premierul Marcel Ciolacu, zilele acestea.