Cât valorează lotul României în comparație cu cel al naționalei Israelului. Cei mai scumpi jucători
România și Israel se află în luptă directă pentru calificare la EURO 2024. Cele două echipe se întâlnesc pe 18 noiembrie, în Ungaria. Naționala condusă de Edi Iordănescu are o valoare mai mare decât cea a reprezenttaivei din Țara Sfântă. Iată care sunt cei mai scumpi jucători.
Lotul care valorează mai mult
România joacă, sâmbătă, cu calificarea pe masă și are nevoie de cel puțin un punct din meciul cu Israel pentru a obține biletele pentru EURO 2024. ”Tricolorii” au 16 puncte în grupa I, cu două meciuri rămase, iar Israel are 12, cu același număr de partide. Un avantaj ar fi valoarea lotului lui Edi Iordănescu, comparativ ce cel al selecționatei din Țara Sfântă.
Lotul echipei naționale a României valorează aproape dublu față de cel al Israelului. Astfel, „tricolorii” sunt cotați la 73.28 milioane euro, în timp ce toți jucătorii convocați de Israel pentru această confruntare au o valoare de piață de 39.30 milioane euro. Cei mai sucmpi fotbaliști sunt Oscar Gloukh și Radu Drăgușin, ambii ffind cotați, oficial, la zece milioane de euro.
Urmăriți de echipe de top din Anglia
După evoluțiiile din Italia, de la Genoa, stoperul român se află în vizorul mai multor echipe din Premier League, precum Newcastle, Tottenham, Manchester United sau West Ham United, în timp ce israelianul este și el urmărit de Manchester United, Arsenal și Liverpool.
Cei mai scumpi jucători din lotul Israelului
- Oscar Gloukh – 10 milioane de euro / RB Salzburg / 19 ani / mijlocaș ofensiv;
- Daniel Peretz – 5 milioane de euro / Bayern Munchen / 23 de ani / portar;
- Gadi Kinda – 4 milioane de euro / Sporting Kansas City / 29 de ani / mijlocaș ofensiv;
- Tai Baribo – 2.5 milioane de euro / Philadelphia Union / 25 de ani / atacant;
- Eli Dasa – 1.8 milioane de euro / Dinamo Moscova / 30 de ani / fundaș dreapta.
Citește și: Probleme pentru Edi Iordănescu înainte de România – Israel. Încă o plecare de urgență din lotul naționalei
Cei mai scumpi jucători din lotul României
Radu Drăgușin – 10 milioane de euro / Genoa / 21 de ani / fundaș central;
Darius Olaru – 5.3 milioane de euro / FCSB / 25 de ani / mijlocaș central;
Nicolae Stanciu – 5 milioane de euro / Damac FC / 30 de ani / mijlocaș ofensiv;
Răzvan Marin – 5 milioane de euro / Empoli / 27 de ani / mijlocaș central;
Alexandru Cicâldău – 4.3 miliaone de euro / Konyaspor / 26 de ani / mijlocaș ofensiv.
Ce prime de calificare au ”tricolorii”
Dacă se califică la EURO 2024, România primește de la UEFA suma de zece milioane de euro, cu vreo două milioane de euro mai mult decât pentru calificarea la EURO 2016, potrivit lui Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF.
Citește și: Edi Iordănescu a anunțat că se retrage de la echipa națională. Selecționerul, mesaj de ultimă oră
Din această sumă, circa patru milioane de euro, adică 40% din fondul de premiere alocat de forul de la Nyon, va fi distribuită jucătorilor și staff-ului tehnic. Astfel, cea mai mare primă pentru un fotbalist poate ajunge la 150.000-160.000 de euro, pentru cei cu cele mai multe minute jucate.
De asemenea, un procent de 7-8% din cele zece milioane de euro primite de la UEFA va merge către angajaţii federației. Astfel, fondul de premiere pentru federali va fi între 700.000 şi 800.000 de euro.