31 mai 2023 | 14:01

Castelul din Scoția care costă mai puțin decât o garsonieră din România. Există o singură condiție pentru viitorii proprietari

ULTIMA ORĂ
Castelul din Scoția care costă mai puțin decât o garsonieră din România. Există o singură condiție pentru viitorii proprietari

Un castel din Scoția costă mai puțin decât o garsonieră din România. Viitorii proprietari trebuie să fie atenți la o singură condiție înainte de a cumpăra proprietatea ce datează din anul 1820, adică de peste 200 de ani.

Cât costă castelul

Castelul se numește Brough Lodge și se află pe insula Fetlar ce face parte din arhipelagul de insule Shetland din nord-estul Scoției. Acesta a fost scos la vânzare pentru doar 30.000 de lire sterline, adică aproximativ 34.000 de euro.

Prețul de vânzare de 30.000 de lire sterline este cu mult mai mic față de prețul mediu al unei case în Scoția. În luna august a anului trecut, acesta a fost calculat la 195.391 de lire sterline de către HM Land Registry.

Proprietatea veche de 200 de ani este amplasată pe un teren de 16 hectare de pământ, cu turnuri folclorice, o curte și grădini împrejmuite cu ziduri.

Reprezentanții fondului Brough Lodge Trust, ce a fost înființat în anul 1998 pentru a conserva clădirea, a făcut apel la un „antreprenor filantropic” care să se ocupe de planurile sale de transformare a sitului într-un refugiu de lux.

Aceștia au propus să fie păstrată clădirea existentă, ce a fost clasată în categoria A, de importanță națională, și să mai fie amenajate 24 de dormitoare, precum și un restaurant.

Condiția cu care se confruntă viitorii proprietari

Orice potențial cumpărător va avea nevoie, de fapt, de 12 milioane de lire sterline, adică aproape 14 milioane de euro, pentru a efectua lucrările de renovare de care are nevoie proprietatea veche de 200 de ani.

Castelul a fost construit de Arthur Nicolson, care s-a inspirat din arhitectura pe care o văzuse în timpul călătoriilor sale în țări precum Franța, Elveția și Italia.

O structură unică pe o insulă cu doar 61 de locuitori, castelul a rămas gol încă din anii 1980. Ultima moștenitoare a familiei Nicolson, Olive Borland, a transferat proprietatea în 2007 către Brough Lodge Trust și este în prezent unul dintre administratori.

De când a preluat proprietatea, Brough Lodge Trust, administrat de voluntari, a cheltuit peste 500.000 de lire sterline din donații pentru a izola proprietatea și pentru a-i schimba acoperișul.

Pe lângă faptul că se vor bucura de priveliști superbe asupra Mării Nordului, oaspeții de la Brough Lodge ar avea posibilitatea de a face yoga și de a experimenta tradițiile din Shetland referitoare la tricotat și țesut.

Potrivit Brough Lodge Trust, pe lângă faptul că va aduce turism pe insulă, lucrările propuse la acest castel vor aduce beneficii economice insulei prin crearea a 14 locuri de muncă.