03 feb. 2023 | 14:05

Casa Albă, replică la zvonul că Biden i-ar oferi teritoriu ucrainean lui Putin ca să termine războiul. Replica Kremlinului

ULTIMA ORĂ
Casa Albă, replică la zvonul că Biden i-ar oferi teritoriu ucrainean lui Putin ca să termine războiul. Replica Kremlinului

Casa Albă a răspuns la un raport potrivit căruia directorul CIA, William Burns, i-a oferit președintelui rus Vladimir Putin o cincime din teritoriul Ucrainei pentru a pune capăt războiului, ca parte a unui plan de pace elaborat de administrația Joe Biden.

Joe Biden ar fi plănuit să îi ofere lui Putin teritoriu din Ucraina în schimbul opririi războiului

Update 3 februarie, ora 14.05. Kremlinul a respins vineri ca fiind o „farsă” informațiile din presă potrivit cărora directorul CIA al SUA, William Burns, ar fi călătorit la Moscova cu o propunere de pace secretă care implică cedarea unei cincimi din teritoriul Ucrainei către Rusia.

Raportul ziarului elvețian Neue Zürcher Zeitung, potrivit căruia Burns ar fi făcut o călătorie secretă la Moscova luna trecută pentru a prezenta planul în numele Casei Albe, a fost de asemenea respins de Washington.

Întrebat dacă Burns a călătorit la Moscova sau dacă a prezentat un plan care implică cedarea de către Ucraina a 20% din teritoriul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor:

„Întregul raport este o farsă”.

Știre inițială: Un oficial CIA a declarat pentru că raportul care afirmă că William Burns a făcut o călătorie secretă la Moscova în ianuarie și că a existat o propunere de pace înaintată este „complet fals”.

Luna trecută, directorii CIA au călătorit în secret pentru a se întâlni și a-l informa pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, potrivit The Washington Post.

Ulterior, NZZ a relatat că William Burns a încercat să intermedieze un acord de pace între cele două țări, dar atât Kievul, cât și Moscova ar fi respins propunerea.

Propunerea oferea „aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei”, dar Kievul a închis propunerea „pentru că nu este dispus ca teritoriul său să fie împărțit”, în timp ce Rusia a declarat că „oricum va câștiga războiul pe termen lung”, a relatat NZZ.

Informațiile, „complet false”

Sean Davett, purtător de cuvânt adjunct la Consiliul de Securitate Națională al Casei Albe, a declarat că raportul „nu este corect”.

În raport se mai arăta că William Burns și consilierul pe probleme de securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, „au vrut să pună capăt rapid războiului pentru a se putea concentra pe China”, în timp ce secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin „nu au vrut să lase Rusia să scape basma curată cu distrugerea ordinii de pace bazate pe reguli și au cerut sprijin militar masiv pentru Ucraina”, se mai susține în raport.