19 mai 2023 | 14:22

Cărți de colorat și jocuri Lego la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Motivul pentru care au fost incluse în program

ULTIMA ORĂ
Share
Cărți de colorat și jocuri Lego la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Motivul pentru care au fost incluse în program

Universitatea Cambridge, una dintre cele mai prestigioase din lume, le pune studenților la dispoziție cărți de colorat, sesiuni de yoga și jocuri Lego, printre alte activități recreative, în apropierea sesiunilor. Un profesor a explicat motivul pentru care a fost luată această decizie.

Care este obiectivul introducerii unor activități recreative la facultate

O bibliotecă a universității a înființat chiar și sesiuni de broderie și ateliere de manichiură, întrucât, potrivit reprezentanților universității, există dovezi solide conform cărora astfel de activități promovează relaxarea și creșterea capacității de concentrare.

Toate aceste activități recreative oferite de Universitatea Cambridge fac parte dintr-o încercare de creștere a sprijinului pentru asistență socială, în contextul în care anul trecut au murit șase studenți.

În luna iulie a anului trecut, după cinci cazuri de sinucidere sau suspiciuni de sinucidere în decurs de patru luni, profesorul Graham Virgo, pro-vice-cancelar superior pentru educație, a declarat că universitatea lucrează cu NHS și cu agențiile de sănătate publică pentru a „analiza ceea ce s-a întâmplat și care sunt lecțiile ce pot fi învățate”.

Măsurile de gestionare a stresului urmează, de asemenea, lansării noii campanii Reach Out a Universității Cambridge ce încurajează studenții aflați în dificultate să caute ajutor.

Campania a fost creată pentru a face față cererii crescute de servicii de sănătate mintală la Cambridge, unde numărul persoanelor care au accesat serviciile a crescut cu 30% în ultimii patru ani, potrivit Daily Mail.

Aceasta va investi 4,7 milioane de lire sterline pe o perioadă de trei ani pentru a reduce timpii de așteptare pentru serviciile de sănătate mintală, în timp ce colegiile intenționează să recruteze consilieri care vor coordona dispozițiile universității.

Alte activități recreative oferite de universitate

Activitățile de combatere a stresului variază în rândul bibliotecilor Universității, Biblioteca de Inginerie oferind jocuri de „De-a v-ați ascunselea”. Alte spații de studiu au pus la dispoziția studenților mingi antistres și pături grele pentru a face ca recapitularea materiei înainte de examene să fie mai confortabilă.

Pe lângă Lego, lista de jocuri puse la dispoziția studenților de la Universitatea Cambridge se extinde la Scrabble, Dobble și Linkee pentru a-i ajuta pe elevi să se deconecteze. Biblioteca Marshall a universității le permite studenților să își schimbe partenerul de studiu cu o pisică numită Jasper.

Pentru cei care caută refugiu în cărți, este pusă la dispoziție și o colecție alcătuită din 150 de cărți ce abordează subiecte precum religie, rasă și gen.

În timp ce reprezentanții universității au sugerat că noile activități au devenit populare în rândul studenților, un student a criticat această inițiativă. Devika Shah, în vârstă de 20 de ani, studentă în anul al doilea, a declarat că măsurile nu abordează „problema reală a sănătății mintale și a lipsei de împlinire” în rândul studenților de la universitate.