Care sunt județele cu cele mai multe note de zece. Situația în București
Ministerul Educației a transmis, luni, într-un comunicat de presă că doar 54 de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10. Acestea sunt cele mai puține note de zece din ultimii zece ani. Elevii pot depune azi contestații, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iulie.
Unde s-au luat cele mai multe note de zece
Cele mai multe medii de 10 s-au obținut în București și în județele Constanța, Argeș și Prahova (5 medii de 10 în fiecare). Topul este continuat de județele Iași și Sălaj, cu 4 medii de 10 fiecare, iar apoi Bacău și Timiș, cu 3 medii de 10 în fiecare județ.
În București, 5 candidați au luat media 10 la examenul național de Bacalaureat, spre deosebire de anul trecut când în Capitală au fost 34 de medii de zece.
La Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” a fost o 1 medie de 10, la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” , tot o medie de 10,, la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” au fost 2 medii, iar la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” a fost raportată tot o medie de 10.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
- Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;
- Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;
- Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).
- Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
- Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 7 iulie.
Pentru a fi declarat promovat la acest examen, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (minium) la probele scrise.