26 oct. 2023 | 16:31

Care este cel mai scump material din lume, conform științei. Costul incredibil al acestuia, de unde provine

ACTUALITATE
Care este cel mai scump material din lume, conform științei. Costul incredibil al acestuia, de unde provine

Dacă vorbim de cel mai scump material din lume, probabil că mulți ne-am gândi la diamante, bijuteriile preferate ale regilor și miliardarilor. Cu toate acestea, prețul acestora este la mii de ani lumină de cel al altor materiale, ce provin din locuri speciale ori sunt obținute foarte greu și în cantități extrem de mici.

Cât poate costa cel mai scump material din lume

După o călătorie de 7 ani și aproape 6,3 miliarde de kilometri, sonda spațială OSIRIS-REx a NASA a aterizat ușor în deșertul Utah în dimineața zilei de 24 septembrie 2023, cu o încărcătură utilă prețioasă. Nava spațială a adus înapoi o probă de la asteroidul Bennu.

Aproximativ jumătate de kilogram de material colectat de la asteroidul de 85 de milioane de tone va ajuta oamenii de știință să afle mai multe lucruri despre formarea Sistemului Solar, inclusiv dacă asteroizii precum Bennu includ ingredientele chimice necesare pentru apariția și susținerea vieții.

Citește și: NASA a adus o bucată de asteroid pe Pământ, în premieră. Ce trebuie să știi despre OSIRIS-REx și Bennu

Misiunea NASA a avut un buget de 800 de milioane de dolari, dar costul total va ajunge la aproximativ 1,16 miliarde de dolari, pentru doar circa 255 grame de probe. Dar este acesta cel mai scump material din lume cunoscut? Nici măcar pe aproape.

Care este cel mai scump material din lume, conform științei. Costul incredibil al acestuia, de unde provine

Mostrele de praf aduse de NASA de pe asteroidul Bennu sunt printre cele mai scumpe materiale din lume

Cât vor costa mostrele ce vor fi aduse de pe Marte

Dacă vorbim de cel mai scump material din lume, ar trebui să privim și spre asteroizi. Prețul câtorva dintre aceștia este de 4,7 milioane de dolari pe gram. Acesta este de aproximativ 70.000 de ori prețul aurului, care s-a situat în intervalul de la 1.800 la 2.000 de dolari pe uncie (1 uncie = 28,3495 grame), adică 60 – 70 de dolari pe gram, în ultimii ani, conform sciencealert.com.

Primul material extraterestru returnat vreodată pe Pământ a venit prin programul Apollo. Între 1969 și 1972, șase misiuni Apollo au adus înapoi 382 kg de mostre lunare

Prețul total pentru programul Apollo, ajustat cu rata inflației, a fost de 257 de miliarde de dolari. Un calcul simplu, ne arată că aceste roci lunare au ajuns să coste 19 milioane de dolari pe uncie – sau 674.000 de dolari pe gram – și, desigur, Apollo a avut o valoare suplimentară în demonstrarea tehnologiilor necesare pentru zborurile spațiale umane.

Citește și: Care sunt cele mai mari diamante din lume. Câți bani costă cel mai scump

NASA intenționează să aducă mostre de pe Marte la începutul anilor 2030 pentru a vedea dacă există urme de viață pe Planeta Roșie, fie ele și străvechi. Misiunea Mars Sample Return are ca scop returnarea a 30 de tuburi de probă cu o greutate totală de 450 de grame. Roverul Perseverance a stocat deja 10 dintre aceste mostre.

Cu toate acestea, costurile au crescut, deoarece misiunea este complexă, implicând mai numeroși roboți și multe nave spațiale. Costul readucerii probelor pe Pământ ar putea ajunge la 11 miliarde de dolari, astfel că pentru un gram de mostre marțiene se vor cheltui nu mai puțin de 24 de milioane de dolari, de cinci ori costul unitar al mostrelor de pe asteroidul Bennu.

Care este prețul meteoriților

Unele roci spațiale nu costă nimic. Aproape 50 de tone de mostre gratuite din Sistemul Solar cad pe Pământ în fiecare zi. Majoritatea ard în atmosferă, dar dacă ajung la sol se numesc meteoriți, iar cei mai mulți provin de la asteroizi.

Majoritatea meteoriților sunt pietroși, numiți condriți, și pot fi cumpărați online pentru doar 15 dolari pe uncie (50 de cenți pe gram). Condritele diferă de rocile normale prin faptul că au în structura lor niște granule rotunde numite condrule, care s-au format sub formă de picături topite în spațiu la nașterea Sistemului Solar, acum 4,5 miliarde de ani.

Meteoriții de fier se disting printr-o crustă întunecată, cauzată de topirea suprafeței pe măsură ce trec prin atmosfera terestră și au un model intern de cristale metalice lungi. Costă de 50 de dolari pe uncie (1,77 dolari pe gram) sau chiar mai mult. Palaziții sunt meteoriți de fier pietros împodobiți cu mineralul olivină. Când sunt tăiați și lustruiți au o culoare galben-verde translucidă și pot costa peste 1.000 de dolari per uncie (sau 35 de dolari pe gram).

Citește și: Opritorul de ușă ce valora o avere. Cât timp a zăcut în magazia proprietarului său, despre ce obiect era vorba, de fapt

Mai mult de câțiva meteoriți au ajuns la noi de pe Lună și Marte. Aproape 600 au fost confirmați ca venind de pe Lună, iar cel mai mare, cântărind 1,8 kg, s-a vândut la un preț care se ridică la aproximativ 4.700 de dolari pe uncie (166 de dolari pe gram).

Aproximativ 175 de meteoriți sunt identificați ca venind de pe Marte. Cumpărarea unuia ar costa aproximativ 11.000 de dolari pe uncie (388 de dolari pe gram).

Poloniul-209, elementul a cărui producere costă cel mai mult

Unele elemente și minerale sunt scumpe pentru că sunt rare, în timp ce elementele simple din tabelul periodic au prețuri mici. Șapte elemente radioactive sunt extrem de rare în natură și atât de greu de creat în laborator, încât eclipsează prețul returnării probei de la NASA pe Marte.

Poloniul-209, cel mai scump dintre acestea, costă 1,4 trilioane de dolari (1.400 de miliarde de dolari) pe uncie sau 49 de miliarde de dolari pe gram).

Pietrele prețioase pot fi și ele scumpe. Smaraldele de înaltă calitate sunt de 10 ori mai scumpe decât aurul, iar diamantele albe, de 100 de ori.

Unele diamante au o impuritate de bor care le conferă o nuanță albastră vie. Se găsesc doar în câteva mine din întreaga lume, iar la 550 de milioane de dolari pe uncie (19 milioane de dolari pe gram) rivalizează cu costul viitoarelor mostre de pe Marte.

Citește și: Eclipsă parțială de Lună, pe 28 octombrie. Ce este ”Luna vânătorului”, surpriza pe care o pregătește Jupiter

Cel mai scump material sintetic este o „cușcă” sferică minusculă de carbon cu un atom de azot prins în interior. Atomul din interiorul cuștii este extrem de stabil, deci poate fi folosit pentru cronometrare.

Fulerenele endoedrice sunt fabricate din material de carbon care poate fi folosit pentru a crea ceasuri atomice extrem de precise. Pot costa 4 miliarde de dolari pe uncie (141 de milioane de dolari pe gram).

Antimateria apare în natură, dar este excepțional de rară, deoarece de fiecare dată când se creează o antiparticulă, aceasta se anihilează rapid cu o particulă și produce radiații.

Acceleratorul de particule de la CERN poate produce 10 milioane de antiprotoni pe minut. Sună mult, dar în acest ritm ar dura miliarde de ani și ar costa un miliard de miliarde (10 la puterea 18) de dolari pentru a genera o uncie (sau 10 milioane de miliarde de dolari pe gram).

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele