25 oct. 2023 | 12:29

Care a fost cel mai mare șarpe din istorie. Când a trăit, ce dimensiune putea atinge

ACTUALITATE
Care a fost cel mai mare șarpe din istorie. Când a trăit, ce dimensiune putea atinge

Puține animale merită să fie considerate cele mai mari, pentru că sunt cu adevărat masive. O reptilă ce a cutreierat cândva Pământul deține și titlul neoficial de cel mai mare șarpe din istorie. Iar dacă ești impresionat de mărimea unor șerpi de azi, precum pitonul sau anaconda, încă nu l-ai cunoscut pe Titanoboa.

Cât de masiv era Titanoboa

Titanoboa, cel mai mare șarpe din istorie, s-a târât prin jungla din Paleocen, cu aproximativ 56-66 de milioane de ani în urmă. Chiar dacă numele său ar putea suna ca titlul unui film de duzină, enorma reptilă a umplut nișa lăsată de dispariția dinozaurilor, devenind prădătorul de top din jungla tropicală sud-americană în care a trăit.

În nordul Columbiei, în regiunea cunoscută sub numele de Cerrejón, unul dintre cele mai abundente zăcăminte de fosile din lume, oasele acestui șarpe spectaculos au fost scoase la iveală din interiorul unei mine.

Citește și: Șarpele care le face de rușine pe marile reptile constrictoare. Cât de mult își poate deschide gura pentru a-și înghiți prada, ce preferă să mănânce

Cercetătorii au comparat mărimea fosilelor cu cele ale cele speciilor de șerpi vii din zilele noastre și au stabilit o dimensiune aproximativă a reptilei preistorice.

Când a trăit cel mai mare șarpe din istorie

Astfel, se crede că Titanoboa avea o lungime de aproximativ 12,8 până la 14,3 metri și se estimează că greutatea sa ar fi putut să depășească o tonă.

Acest adevărat monstru trăia într-o zonă de pădure deasă și mlaștină, terorizând probabil toate celelalte animale din jur în acel moment.

Citește și: Cel mai mare șarpe care trăiește în România, balaurul Dobrogean: sursă de legende și mituri în folclor

„Cerrejón este cea mai bună și, probabil, singura fereastră asupra unui ecosistem tropical preistoric complet, din toată lumea”, a declarat Carlos Jaramillo, paleontolog la Institutul de Cercetare Tropical Smithsonian, pentru Smithsonian Magazine.

Aceste fosile au arătat că Titanoboa era un membru al familiei Boidae. Probabil o specie neveninoasă, cel mai mare șarpe din istorie se pare că nu era atât de diferit de boa constrictor din zilele noastre.

Ce mânca uriașa reptilă

Dar, în loc să-și utilizeze corpul uriaș pentru a-și zdrobi prada până la moarte sau pentru a le ucide prin sufocare – așa cum face boa din prezent – Titanoboa ar fi fost un prădător de ambuscadă, devorând apoi prada cu fălcile sale enorme

Această pradă ar fi fost constituită probabil din țestoase gigantice sau specii asemănătoare crocodililor, deoarece și fosilele acestora au fost găsite în mina din Columbia.

Titanoboa a fost, fără doar și poate, cel mai mare șarpe din istorie. Având în vedere că era atât de masiv, cercetătorii au sugerat că la tropice ar fi trebuit să fie temperaturi medii de cel puțin 30-34 grade Celsius pentru a susține metabolismul acestei creaturi uriașe.

Citește și: Harrison Ford reacționează într-o manieră bizară, în timp ce oamenii de știință numesc al treilea animal după el

În acest fel, aceste fosile au aruncat lumină nu numai asupra Titanoboa în sine, ci și asupra mediului în care acesta a fost rege, după dispariția dinozaurilor.

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele