22 iun. 2023 | 15:06

Când vor fi extrase primele cantități de gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. ”România va deveni cel mai mare producător din UE”

ULTIMA ORĂ
Când vor fi extrase primele cantități de gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. ”România va deveni cel mai mare producător din UE”

Directorul companiei OMV Petrom a anunțat când vor fi extrase primele cantități de gaze din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep, urmând ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană.

Directorul OMV Petrom, despre extragerea gazelor naturale din Marea Neagră

OMV Petrom și Romgaz au aprobat miercuri planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep. Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a spus că primele cantități vor fi extrase în 2027.

CEO-ul OMV Petrom a precizat că producția estimată este de aproximativ de 30 de ori mai mare decât cererea anuală, ce acoperă 4,3 milioane de gospodării, iar veniturile estimate ale statului român ar fi de 20 de miliarde de euro.

”Neptun Deep este un pas foarte important pentru strategia noastră 2030, care își propune să sprijine tranziția energetică a României și a regiunii.

Strategia noastră se bazează pe contarea pe gazul național și regional, ca un pilon al stabilității și putem spune că Neptun Deep va juca un rol fundamental în a sprijini securitatea energetică a României și securitatea aprovizionării.

Prin capacitatea de a-și produce propriile gaze naturale, România va putea să își reducă importurile și să devină un jucător foarte important pe această piață. 2027 este anul în care așteptăm primele cantități de gaze și în timp România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Proiectul va dura aproximativ două decenii iar veniturile aduse la bugetul de stat vor sprijini dezvoltarea societății”, a spus Verchere, precizând că OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru ca Neptun Deep să fie un succes.

Marcel Ciolacu, despre Neptun Deep

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a declarat că în acest fel România face pasul decisiv către independența sa strategică.

”Peste aproximativ 4 ani Romania va putea sa anunțe independența din punct de vedere al producției de gaz, mai precia în 2027, așa cum au fost discuțiile cu Romgaz și cu OMV, este un angajament pe care trebuie să îl îndepliniți.

De acest gaz vor beneficia cetățenii, toate instituțiile din țară și desigur va exista o cantitate de gaz prin care să asigurăm exportul și nevoia altor țări din Europa. Singurul lucru pe care vi-l cer este să finalizați așa cum v-ați asumat.”, a spus Ciolacu.