14 aug. 2023 | 06:00

Când intră prima pensie, cât timp ai să contești decizia Casei de Pensii. Toți românii care vor să se pensioneze trebuie să știe

ACTUALITATE
Când intră prima pensie, cât timp ai să contești decizia Casei de Pensii. Toți românii care vor să se pensioneze trebuie să știe

Când se apropie de vârsta pensionării, românii fac tot posibilul să afle cât mai repede dacă sunt eligibili pentru pensie și, mai ales, câți bani vor primi la bătrânețe. Nu în ultimul rând, vor să știe când intră primii bani.

În ceea ce privește interacțiunea cu Casa Națională de Pensii Publice, legea este cât se poate de clară pe marginea subiectului. Nimic nu este la voia întâmplării și, în același timp, totul durează foarte mult, din cauza numărul mic de angajați ai instituției și a numărului mare de dosare care trebuie procesate.

Când intră prima pensie, când primești decizia de pensionare

Conform legislației în vigoare din România, soluționarea cererii de pensionare este emisă de Casa Națională de Pensii Publice în 45 de zile calendaristice de la depunere. În mod previzibil, acest termen poate varia în sus sau în jos, dar așa se arată în Articolul 106 din Legea 263/2010, „Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii”

După luarea deciziei de către CNPP, mai există un termen de cinci zile în care aceasta se comunică persoanei care a solicitat pensionare și angajatorului. Nu în ultimul rând, orice decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia centrală de contestații. În cazul în care ai omis sau ai amânat contestarea peste termenul cu pricina, este bine de știut că aceasta rămâne definitivă.

Dincolo de pensionarea efectivă, este bine de știut că, cu ajutorul unui cont online pe site-ul CNPP ai posibilitatea să afli informații despre vechimea în muncă cumulată până acum și poți depune o cerere pentru bilete de tratament, pentru ajutoare de deces sau pentru acordarea pensiilor și nu numai. Pentru a-ți crea contul însă, trebuie să descarci o cerere de pe site-ul instituției și să o depui fizic la orice casă de pensii, dacă nu cumva ai o semnătură electronică calificată pentru a finaliza întregul proces complet online.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele