27 sept. 2023 | 11:16

Burse școlare 2023 – 2024, mai sunt doar câteva zile până la depunerea listelor. Ce trebuie să știe elevii, dirigintele

ACTUALITATE
Burse școlare 2023 - 2024, mai sunt doar câteva zile până la depunerea listelor. Ce trebuie să știe elevii, dirigintele

În România anului 2023, s-au adus multe modificări legislației referitoare la bursele elevilor din învățământul preuniversitar. Unele sunt mai mici, unele s-au majorat, altele au fost create de la zero. Dincolo de bani de la stat însă, bursele vin cu o serie stufoasă de reguli, altfel s-ar putea să le pierzi, chiar dacă ești îndreptățit să le primești.

Bursele de merit nu se acordă elevilor pe bază de cerere din partea elevilor sau părinților. În schimb, dirigintele trebuie să depună listele cu elevi care vor primi burse de merit la secretariatul unității de învățământ. Este important de reținut că termenul limită pentru depunere acelor liste este de 6 octombrie.

Cine primește bursă de merit, care sunt elevii de top

În România, bursele de merit se acordă la propunerea dirigintelui primilor 30% din totalul elevilor dintr-o clasă cu cele mai bune rezultate la învățătură. În același timp, se acordă tuturor celor care au media generală de cel puțin 9.50. Cel mai important aspect este însă că nu implică niciun fel de cerere depusă în acest sens.

Ca referință, data limită de 6 octombrie pentru depunerea listelor de către diriginți s-a calculat printr-o formulă simplă care a rămas neschimbată de-a lungul timp. Este vorba de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor din noul an școlar. În cazul elevilor din clasa a V-a, pentru care sunt luate în calcul rezultatele obținute în primele două module de învățare, termenul este de 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.

Singura situație în care dobândirea burselor de merit implică o cerere este cazul elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației. Atunci, părinții trebuie să depună o cerere la secretariatul unității de învățământ. La fel se întâmplă și în cazul celor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale, dar și al elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federații sportive în sporturi olimpice.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele