Bula imobiliară nu a explodat, ci este abia la început. Ce urmează în 2024 cu prețurile la apartamente
Prețurile la locuințe s-au diminuat infim în 2023 din cauza inflației galopante și a politicilor monetare agresive la nivelul întregii Europe. Cu toate acestea, o scădere susținută pe termen lung nu este sustenabilă din cauza prețurilor la materiale de construcții și al salariilor din domeniu. În consecință, anul 2024 va veni cu noi scumpiri la apartamente.
Conform unui sondaj realizat de Reuters în rândul analiștilor imobiliare, scăderile de prețuri la locuințe estimate de analiști la începutul anului nu s-au materializat nici pe departe în întregime, iar tendința pare să meargă deja în direcția cealaltă. Nu de alta, dar economiile din gospodării, combinate cu o ofertă din ce în cea mai restrânsă și o migrație semnificativă atât între țări, cât și între orașe, fac o treabă grozavă în a limita scăderile. În teorie, diminuarea prețurilor ar fi trebuit alimentată și de ratele ipotecare care au explodat de la mijlocul anului trecut, dar se pare că nu au afectat pe toată lumea suficient de mult încât să se transpună pronosticurile în realitate.
Ce urmează pentru criza imobiliară
Luând ca referință țările cu cea mai rapidă inflație a prețurilor locuințelor din ultimii ani, în teritorii precum SUA, Canada, Noua Zeelandă și Australia, ce se întâmplă acolo contestă varianta conform căreia băncile centrale vor reduce ratele în viitorul apropiat.
“Probabil că în ultimele două luni a existat un pic prea multă gândire pozitivă în jurul impactului unui scenariu de vârf al ratelor. Cred că încă nu am simțit cu adevărat întregul impact al ratelor mai mari. Ipotecile cu rată fixă au însemnat că mulți proprietari de imobile sunt oarecum protejați de impact”, a declarat Liam Bailey, șeful departamentului de cercetare al Knight Frank.
“Cred că realitatea este că aveți o ofertă foarte scăzută și volume foarte mici de construcții de locuințe pe majoritatea piețelor din cauza întreruperii COVID și a întreruperii lanțului de aprovizionare … De asemenea, aveți o cerere destul de puternică pe majoritatea piețelor occidentale. Ideea fundamentală este că cererea puternică întâlnește oferta slabă.”, a adăugat expertul.
Un lucru este însă sigur, conform sondajului Reuters, analiștii și-au îmbunătățit previziunile pentru acest an și anul viitor când vine vorba de prețuri și număr de tranzacții. Astfel, accesibilitatea prețurilor la apartamente și case va rămâne o problemă la nivel mondial. Singura excepție notabilă de la regulă este China, care se confruntă cu o criză de proporții. Și când vine vorba de chirii în 2024, accesibilitatea se va înrăutăți, conform opiniei a 65% dintre cei chestionați.